Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

BERCEA JOACĂ ALBA NEAGRA ÎN INSTANȚĂ: VREA SĂ SCAPE DE ACUZAȚIA DE OMOR DUPĂ CE A RECUNOSCUT-O!

19. mai. 2019

Sandu Anghel vrea să scape de acuzația de tentativă la infracțiunea de omor pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rechizitoriul nr. 241/76/P/2015, l-a trimis în judecată alături de fiul său Anghel Laurențiu în august 2018. Este vorba despre dosarul aflat acum pe rolul Tribunalului Olt, închis în 2009 prin scoaterea de sub urmărire penală a celor doi, (solutie-fapta nu era prevăzută de legea penală), redeschis ulterior în 2014, în care parte vătămată este fostul viceprimar Valeriu Matei şi prietenul acestuia, Adrian Văduva.

Un dosar în care „opțiunile” inculpaților s-au schimbat de la un termen la altul. Dacă la termenul din ianuarie ac., încarcerat la la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, Bercea a transmis prin apărătorul său ca-şi recunoaște fapta, refuzând însă să fie adus în sala de judecată dar şi să dea o declarație scrisă și înregistrată în fața instanței, ulterior, după ce a fost eliberat conditionat a fost nevoit să se prezinte la proces. Atât acesta cât și fiul său au recunoscut faptele, au descris în fața judecatorului cum s-au petrecut lucrurile, optând pentru procedura simplificată. Dar, s-a schimbat din nou, pe repede înainte … „opțiunea”. La termenul trecut Sandu Anghel și-a adus aminte că vrea de fapt…. schimbarea încadrării din tentativa de omor- pe care a recunoscut-o anterior!- în lovituri- art 180 cp.

Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă(cp).

Să nu uităm, Sandu Anghel a fost eliberat condiționat iar în afară de acest dosar se află deja în faza de cameră preliminară un altul în care acesta este judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat alături de Marian Chitea și alți inculpați. Așadar, orice schimbare a încadrării ajută ca suma anilor de detenție să fie mai mica! Rămâne de văzut dacă instanța îi va accepta solicitarea, singura certitudine(la aacest moment că doar vorbim de bercea!) anunțată public chiar de inculpat este că Bercea pleacă în Austria la începutul lunii iunie, ”la operație”! Tur sigur. Retur… rămâne de văzut. Interdicție nu există!

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!