Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

DE LA MOȚ VINE LUMINA : DOI SE JUDECĂ, AL TREILEA ÎNCASEAZĂ!

08. mai. 2019

Nu s-a putut prin față, dar s-a a reușit pe ușa din dos. La acest moment putem nominaliza deja un prim beneficiar al ”Afacerii gunoiu’”. Și nu vorbim despre locuitorii județului, ei mai au încă mult de așteptat(n.n. finalizarea unui proces, o nouă licitație…) până când Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor va deveni 100% funcțional. Roadele le culege între timp deja celebra societate căreia în mandatul de primar Darius Vâlcov i-a concesionat pe 25 de ani delegarea gestiunii serviciilor publice de salubrizare din Slatina. Când cei de la Rosal care, fără dubii s-au dovedit incapabili să-și ducă la îndeplinire obligațiile asumate prin contract(asta e o certitudine!), arată cu degetul spre omul de afaceri care controlează firma Salubris poți avea oareșce suspiciuni. Însă când tocmai edilul Slatinei vine și confirmă ”neînțelegeri„ cu subiect și predicat(e Drept puțin cam greoi cu exprimarea!)… deja mirosul afacerii devine atât de puternic încât te poate vindeca și de anosmie.

Au fost unele deficiențe în ceea ce privește salubritatea în municipiu, ni s-au semnalat mai multe nereguli, că străzile nu sunt măturate,gunoaie… Știți, cei de la Salubris au pierdut contractul privind gestiunea deșeurilor…”, a declarat Moț marți seara la Olt Tv.

UPS! Păi ve avem noi aici? Oare nu dovada faptului că ”personajul care a înclinat decizia în favoarea rezilierii contractuluia fost domnul Katona, care nu a vrut să mai ridice gunoiul dacă ni se emitea ordinul de începere”(declarație avocat Rosal). Pentru că deficiențele pe care le-a acuzat Emil Moț vizează obligațiile pentru care SC Salubris a încasat și după modificarea contractului din 2016, respectiv măturatul căilor de acces, deci fără nici o legătură cu Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor.

,,Art. 2. Serviciul public de salubrizare concesionat cuprinde următoarele activităţi: a) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora din municipiul Slatina; b) organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora din municipiul Slatina; c) măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice din municipiul Slatina; d) curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ”

Însă pierderea contractului de colectare și transport (n.n. reamintim Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activității de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bălteni a fost câștigat de asocierea SC Salubris SA şi SC Clean Prest Activ SRL!!!) pare că l-a supărat atât de tare pe Katona încât a fost nevoie de o întâlnire a primarului cu acesta la care a fost chemat în apărare inclusiv președintele CJ Olt, Marius Oprescu(n.n. a declarat primarele!), să-l ”îndulcească” pe afacerist. Să ce? Să-și respecte de fapt obligațiile pentru care a emis facturi dar le-a îndeplinit pe sărite! C-așa-i în tenis stimați beneficiari plătitori de taxe pe măturat! Iar rezultatul nu s-a lăsat așteptat, azi Primăria Slatina a revenit la vechiul contract cu SC Salubris! Dacă omul de afaceri Nandor Katona acepta propunerea celor de la Rosal ”să operăm pe propriul cost fără să încasăm niciun leu o lună de zile în județ și domnul Katona să rămână aceste două săptămâni în Slatina”, nu se mai întâmpla(așa cum se exprimă domn’ primar de municipiu) actualul contract și deci nu se mai întâmplau bani în cont! Așadar, doi se judecă, al treilea încasează!

P.S. Până la clarificarea situației cu Rosal și/sau organizarea unei noi licitații, și celelalte localități din județ au reînoit contractul cu SC Salubris., nu doar Slatina! Asta ca să înțelegem câte zerouri avea în coadă ”supărarea” domnului Katona! Dacă tot aveți de gând să faceți gunoi, măcar să fie cel mai bun gunoi!


Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!