Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

INCALIFICABILE… S-AU ÎNCURCAT PROIECTANȚII-N IȚE!

28. ianuarie. 2019

Consiliul Județean Olt caută proiectanți. Pune la bătaie 10621.22  RON celui care vine cu o ofertă satisfăcătoare din punct de vedere al aspectelor tehnice si financiare. Se află în prezent la a doua strigare după ce prima s-a dovedit a fi un fiasco total. Cel puțin așa sună explicația oficială. La începtul anului licitația pentru Achiziționare servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Apartamente-Fosta Vila de Protocol” a fost anulată pe motiv că „au fost depuse numai oferte inacceptabile si/sau neconforme”. Ori n-au vrut, ori n-au putut… cert este că zilele trecute anunțul a fost din nou ridicat pe SEAP, data licitației fiind stabilită pentru 7 februarie. Zic unele voci că a doua va fi cu noroc mai ales că în aceste zile a expirat și termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul „Cresterea eficientei energetice a cladirii de apartamente -fosta Vila De Protocol Municipiul Slatina, Judetul Olt”. Poate constructorul va veni la pachet și cu proiectantul care trebuie iar atunci se explică și care au fost „neconformitățile” din primele oferte. Cele două contractesunt parte din proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Apartamente-Fosta Vila de Protocol”, finanțat în cadrul POR2014-2020, Axa Prioritară 3. Contractul de finanțare nr.1758 a fost semnat in data de 10.04.2018, valoarea totală a proiectului fiind de 721.287,22 lei (n.n. valoarea nerambursabila 674.685,76 lei din care 585.186,63 lei contribuție nerambursabila din FEDR si 89.499,13 lei contribuție nerambursabila din bugetul național ). Contribuția Consiliului Județean Olt la cheltuielile eligibile și neeligibile este de 46 .601,46 lei, întreg proiectul având ca dată de finalizare 31.08.2021

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!