SMART UP: DIN ANTICAMERA PRIMARULUI, FOSTA SECRETARĂ A LUI VÂLCOV S-A LANSAT ÎN… PRODUCȚIE!
Din anticamera primarului fosta secretară a lui Vâlcov a intrat direct în afaceri. A venit valul și nu l-a ratat. A încălecat pe el și dus a fost. Când în primăvara anului trecut prin trompeta Șteomlega consilierul de azi al premierului își încuraja prietenii(n.n. și unii primari știu!) și chiar le garanta succesul în deschiderea unei afaceri pe start up, mulți au râs neîncrezători. Ghinion! Au greșit! Iar dovada vie vine chiar de la cea care a deținut o bună bucată de vreme chiar ștampila olografă a lui Vâlcov. Coincidență sau nu(?!) una din afacerile pentru care chiar dacă nu a mai apucat să facă schița până la deschiderile procurorilor din martie 2015, a gândit-o cu voce tare la întâlnirile cu gașca, a prins viață acum. Fie amândoi simt la fel, gândesc la fel, fie în amintirea vremurilor de odinioară sau poate pentru eficiența uncii sale prestată din anticameră Vâlcov însuși i-a vândut… pontul, cert este că Lorena Nicola se numără printre fericiții beneficiari ai programului Start up nation 2017(n.n. ea… smart up 😉).
4 mai 2017- cum prevedea regulamentul- s-a înființat firma SC Galynn Plast SRL cu sediul în Slatina, obiect de activitate: fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic. Pe producție, punctaj maxim, șanse mari de reușită. Pe principiul, știe mă știe, cum să nu știe! Depus documentație, primit număr de ordine -3903, succesul garantat, cum zicea trompeta, 199.999 Ron nerambursabili.
O formă de reciclare a practicat fosta secretară și pe vremea când era în anticamera de la Primăria Slatina dacă ținem cont atât de declarațiile de la DNA dar mai ales de cele ale lui Vâlcov care a cerut insistent la ICCJ să o aducă în apărarea sa ca martor pe Nicola ″care știe cine intra și ieșea din biroul primarului″. Așadar atunci recicla informații din care a scos declarații, azi reciclează plastice din care produce ambalaje! Pe bani în ambele cazuri! Publici să nu existe discuții!
Cum spunea Prina cu cocoșelul pe jar, există viață și după moarte(n.n. a se citi DNA-arest preventiv). Cele de mai sus sunt încă o dovadă.
P.S. Pe val a fost bine, Lorena cu firma, Moisiu cu funcția la ANFP. Rămâne de văzut acum cu căruța stricată, după demiterea de săptămâna trecută dacă nu cumva se oprește și producția de… ambalaje!