Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

ÎN NUMELE BARONULUI! IORDACHE S-A EXECUTAT! SPOREASCĂ… GUNOIUL!

28. iulie. 2016

13867047_1150992078305557_445768068_nCirc şi pâine, asta a oferit joi la şedinţa CL Slatina, consilierul local Andrei Iordache.Circul îl vor plăti slătinenii,  iar pâinea urmează să o mănânce alţii, cei care scriu de fapt poezia pe care azi a recitat-o cu bâlbe şi fără putere de convingere liberalul.

Ce-a zis miercuri cu subiect şi predicat, asumat şi înregistrat, a contrazis joi. După el şi ceilalţi şase consilieri locali ai PNL Olt. Dacă în conferinţa de presă din sediul partidului Iordache milita pentru integrarea contractului pe care Primăria Slatina îl are cu Salubris în Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), joi în sedinţă a votat împotriva proiectului de aprobare a Regulamentului de Organizare si Functionare a Serviciului public de Salubrizare care prevedea, la anexa II, fix acest lucru.

Dacă proiectul ar fi fost votat(n.n. a picat la vot, cei şapte consilieri liberali au votat împotrivă şi era nevoie de două treimi), Primăria Slatina avea o şansă să evite  sancţiunile financiare: pe de o parte prin  integrarea contractului  cu Salubris în SMID se evita rezilierea contractului de concesiune care ar fi dus Primăria Slatina în instanţă pentru plata daunelor, iar pe de altă parte Primăria Slatina ar fi rămas în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ,,Olt – Eco” (n.n. ar fi dat curs adresei nr. 64669/04.07.2016, emisă de către Consiliul Judeţean Olt şi Asociaţia de dezvoltare Intercomunitară ,,Olt – Eco” prin care se pune în vedere Municipiului Slatina să adopte hotărârea de aprobare a Regulamentulu).  Astfel toată lumea ar fi fost mulţumită, pentru slătineni, după ce au plătit din bunzunar ani la rând tablouri şi lingouri, ar fi pentru prima dată când n-ar mai suporta costurile afacerilor lui Vâlcov.

Toată lumea mulţumită mai puţin cei care trebuie să mănânce pâinea! Ce-l mână pe Iordache în luptă?Unii spun că… baronu′, iar pe baron interesu′.

Nimic mai simplu…

Dacă regulamentul propus de  Moţ ar fi fost aprobat de consilierii locali, ar fi ajuns la Consiliul Judeţean Olt, respectiv preşedintele Marius Oprescu şi Asociaţia de dezvoltare Intercomunitară ,,Olt – Eco”. Apoi, Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara ,,Olt – Eco,, este cea care urma să elaboreze şi să aprobe  Regulamentul Serviciului de salubrizare pentru întreg judeţul Olt. Aşadar, dacă Regulamentul în forma propusă de Primăria Slatina ar fi fost sau nu acceptate rămânea în sarcina preşedintelui Oprescu să decidă.

Varianta I, dacă Salubrisul ar fi fost integrat în SMID, iar acesta lucru ar fi fost acceptat şi de Autoritatea de Management, cea care administrează acest proiect, la nivel naţional, societatea în cauză avea mari şanse să fie desemnat operatorul care să deservească tot judeţul. În traducere, GARBAGE SERVICE OUT!!!

Varianta a II-a, dacă Oprescu nu ar fi acceptat Regulamentul în forma propusă de Primăriei Slatina cu  integrarea a actualului operator de salubritate, vinovatul pentru daunele pe care Salubris le va cere  Primăriei Slatina în cazul rezilierii contractului(varianta mai puţin costisitoare ieşirii din ADI ,,Olt – Eco,,) contractului de la Slatina în SMID, ar fi fost fix baronul!

Să revenim totuşi, la întrebarea ce-l mână pe Iordache-n luptă? E nevoie doar să ne amintim cine-l dorea primar la Slatina acum câteva luni, cine l-a convins să intre în sondajul PSD Olt şi cui i-a picat greu decizia de neclintit a lui Stănescu de a-l pune pe Moţ candidat ca să înţelegem că, din afacerea cu… gunoaie, Moţ trebuie să fie oaia neagră(n.n. vinovat fie pentru rezilierea contractului cu Salubris, fie pentru ieşirea din ADI ,,Olt – Eco, obligatoriu una din două!!!).Dar, şi mai important, în final,  contractul de salubrizare trebuie câştigat „la licitaţie” de firma cârlanilor!

AMC

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!