În 2012, când fostul primar Dima l-a făcut viceprimar, Vasile venea la purtător cu o declaraţie de avere în care figura un apartament în Slatina cumpărat prin ′90, un teren forestier în Coteana, un auto Peugeot de prin 2003 şi câteva credite ce însuma cca 10 mii de euro. Unic salariat în familie, cu pe propria răspundere a consemnat în declaraţia de avere(n.n. deşi cum arătam în ediţiile trecute, propria răspundere şi-o asumă sfidând legea penală). Greu începutul de mandat, a mai luat chiar un credit, vorba aceea… famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Vasile. Dar a găsit soluţia minune peste noapte, exact în perioada 2014-2015, culmea coincidenţelor în care ne vine greu a crede, când problemele de sănătate l-au ţinut pe fostul primar departe de Primăria Coteana, iar Costea a rămas să taie şi să spânzure. Un singur venit, puţin peste 1600 lei în 2014 şi 2000 în 2015, zero datorii la final de an. Cum aşa? Ce s-a întâmplat într-un an de zile cu cu cei 11 mii de euro credite la bănci pe care le avea Costea? Ce vrăji a mai făcut Samantha?
Sau poate organele abilitate vor fi interesate să afle cum funcţionează în cazul viceprimarului Vasile mecanismul asumării pe propria răspundere, sub semnătură, a unor angajamente, unele chiar pe bani publici.(n.n. cum am arătat în cazul contractului de renovare a sediului Poliţiei locale, unul din cele trei încheiate şi semnate de Costea- viceprimarul cu fratele Costea- constructorul).
AMC