Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

DACĂ-I JAF, SĂ PLĂTEASCĂ CINE-A SEMNAT!!! CAMERA DE CONTURI OLT, FAZA- SESIZARE DIN MASS MEDIA!

02. februarie. 2016

Confirmarea jafului produs de tandemul Vâlcov-Prina a venit din partea tuturor organelor abilitate. Ce-i drept nu ca să-l stopeze ci ca să… fie. Să-l confirme după ce penalii, cu șpaga în buzunar și lingourile în seif îl negau cu înverșunare.

adrian-gogaCamera de Conturi Olt a fost surdă bună bucată de vreme. Și au curs râuri de cerneală pe această speță. Abia după ce procurorii anticorupție au încătușat liderul, au început și inspectorii CC Olt controalele. Au învățat chiar să folosească autosesizarea din mass media. Și azi, când fac public raportul verificărilor efectuate în 2015, scot la ivelă ilegalități pe care în anii precedenți nu le-au găsit. De ce? este o întrebare l care într-o zi directorul Goga TREBUIE să răspundă!

Revenind la jaful din Primăria Slatina, abaterile sunt multe. Începând de la modul cum a fost trecut  din domeniul public în domeniul privat şi vânzarea terenului ,,Parc Aleea Oltului” în suprafață de 80.120 mp, contrar prevederilor legale(n.n.subiect despre care am consemnat chiar zilele trecute-http://www.concretinolt.ro/actualitate/coral-impex-face-parc-priaria-slatina-nu-reziliaza-contractul-mafiotii-si-smecherii-n-au-ajuns-la-inchisoare/) până la celebrele contracte de concesiune atribuite unor firme alese pe sprânceană fără a îndeplinii condițiile minime legale:

• Trecerea din domeniul public în domeniul privat şi vânzarea terenului ,,Parc Aleea Oltului” în suprafață de 80.120 mp, contrar prevederilor legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

• Neelaborarea Regulamentului de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public si privat de interes local, având ca obiect întreținerea, dezvoltarea si amenajarea parcurilor, a spatiilor verzi, a locurilor de joacă și a fântânilor arteziene din municipiul Slatina.

•  Nestabilirea valorii estimate a contractului privind ,,Concesionarea serviciului public de administrare a domeniului public și privat având ca obiect întreținerea, dezvoltarea și amenajarea parcurilor, a spatiilor verzi, a locurilor de joaca și a fântânilor arteziene din municipiul Slatina’’, conform prevederilor legale și atribuirea acestuia în baza unei oferte în care prețul total nu rezultă din însumarea prețurilor unitare prezentate în anexele din ofertă și fără ca aceste prețuri să fie fundamentate.

• Atribuirea contractului de concesiune a serviciului având ca obiect întreținerea, dezvoltarea si amenajarea parcurilor, a spatiilor verzi, a locurilor de joacă și a fântânilor arteziene din municipiul Slatina, unui ofertant care nu îndeplinea condiția obligatorie prevăzută în documentația de atribuire privind încheierea unei asigurări de răspundere profesională.
• Nu au fost stabilite clauze contractuale referitoare la constituirea garanției de bună execuție în contractul cadru pentru concesionarea serviciului public de administrare a domeniului public și privat având ca obiect întreținerea, dezvoltarea și amenajarea parcurilor, a spațiilor verzi, a locurilor de joacă și a fântânilor arteziene din municipiul Slatina.

• Nestabilirea valorii estimate a contractului de concesiune a serviciului public de administrare a domeniului public și privat având ca obiect activitățile de ecarisaj.

• Admiterea participării la licitație și atribuirea contractului de concesiune a serviciului public de ecarisaj unui ofertant care nu îndeplinea condițiile minime de calificare privind obiectul de activitate.

În edițiile viitoare vom reveni asupra aspectelor constatate de inspectorii CC Olt dar mai ales asupra prejudiciului adus bugetului local prin afacerile GRUPULUI PENAL!

AMC

Print

One thought on “DACĂ-I JAF, SĂ PLĂTEASCĂ CINE-A SEMNAT!!! CAMERA DE CONTURI OLT, FAZA- SESIZARE DIN MASS MEDIA!

  1. Sa vedem cum justifica si constructia de la Minulescu,cand ei au inchis liceul constructii si au acolo o cladire si o curte extraordinara…inchid unele scoli sa construiasca altele pt a fura bani!!!rusine domnul cismaru si doamna MAN!!!sa se sesizeze cineva si sa nu i lase sa construiasca alte cladiri cand le avem deja!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!