Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

DOSAR CORUPȚIE/PRINA MINEL:LA PATRU ANI DE LA TRIMITEREA ÎN JUDECATĂ, PROCESUL ESTE TOT ÎN PRIMA INSTANȚĂ!

În octombrie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova dispuneau trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților STANA ANDRONIA LUANA MIHAELA și PĂTRU MIRELA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, PRINA MINEL FLORIN, la data faptei administrator public al municipiului Slatina (județul Olt), pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, BEZNEA GHEORGHE, la data faptei expert tehnic autorizat și MARINESCU IULIU SEVERUS, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu. La patru ani de la data la care dosarul a intrat pe rolul instanței de judecată procesul se află încă pe fond și pare departe de a primi o soluție, având în vedere că la ultimele termene a fost solicitată și aprobată o nouă expertiză tehnică.

Inițial, dosarul în care fostul primar al Slatinei este judecat pentru abuz în serviciu a fost trimis spre judecare pe rolul Tribunalului Olt. Prina a cerut stămutarea, solicitare admisă de judecătorii Curții de Apel Craiova, astfel că dosarul a ajuns la Tribunalul Mehedinți, acolo unde săptămâna trecută a avut loc un nou termen soldat bineînțeles cu… amnare. De altfel, pe tot parcursul celor patru ani de proces a curs cu amânări, cele mai multe la solicitarea apărătorilor inculpaților.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că „în cursul lunii iunie 2011, inculpatul Prina Minel Florin, în calitate de administrator public al municipiului Slatina, a determinat-o pe inculpata Pătru Mirela, director executiv adjunct al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, să-l ajute pe inculpatul Marinescu Iuliu Severus în demersurile sale care vizau achiziționarea unui teren situat în intravilanul municipiul Slatina pentru a-și construi o casă. Astfel, inculpata a identificat terenul, a extras din acesta o suprafață de 600 mp pentru care a dispus formalitățile necesare includerii în inventarul bunurilor proprietate privată a municipiului Slatina, a organizat procedurile de inventariere și de vânzare a terenului, implicându-se chiar în a impune expertului evaluator Beznea Gheorghe prețul minim de pornire al licitației, știind că acesta nu va fi depășit cu prilejul adjudecării. Acesta din urmă a denaturat intenționat coeficienții aplicați pentru evaluarea terenului, inclusiv cu privire la categoria de impozitare, toate aceste demersuri fiind efectuate pentru a stabili o valoare mult diminuată (de aprox. 5 ori) față de cea reală a bunului imobil. (…)Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Marinescu Iuliu Severus a cumpărat terenul respectiv cu suma de 9.300 euro, față de 32.700 euro cât era valoarea reală, licitația publică din 25 noiembrie 2011 fiind organizată doar pentru o aparență de legalitate, câștigătorul fiind cunoscut dinainte

Printr-o decizie civilă definitivă din 25 mai 2016 Tribunalul Olt a dispus ca terenul în suprafață de 600 mp să revină în proprietatea municipiului Slatina, acest demers survenind ca urmare a anchetei demarate de organele judiciare.

Acesta este cel de-al treilea dosar de corupție al lui Prina, unul având deja o decizie definitivă de 4 ani cu suspendare pronunțată de Curtea de Apel Craiova și o alta de 3 ani în dosarul de la ICCJ în care instanța a dispus pe fond contopirea celor două pedepse, rezultând ca inculpatul să execute 4 ani şi 6 luni de închisoare. Sentinţa nu este însă definitivă.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
UN TERMOSCANER PENTRU STĂNCIOIU! CREȘTE TEMPERATURA…

Uno dos tres, Hacemos locura şi temperatura... Crește temperatura. Mult peste limitele prevăzute! Sunt atât de încinse spiritele în Primăria...

Închide