PRIMARII OLTULUI, AZI ”MIERE” PENTRU VOICULESCU ȘI OPRESCU! ! MÂINE… PA!

Știut lucru, nu de ieri, nici de azi, nu din cărți ci din realitatea vremurilor trecute, primarii sunt principalii vectori ai campaniilor parlamentare. Dacă nu va fi din nou lockdow, vor fi alegeri parlamentare pe 6 decembrie, undele care vor decide guvernarea următorilor patru ani. Întotdeauna localele au fost turnesol pentru parlamentare. Anul acesta cu atât mai mult, având în vedere faptul că intervalul dintre cele două tururi este forte scurt. Pe de o parte pierzătorii de la locale nu au așadar mult timp la dispoziție să recupereze din procente, pe de altă parte evoluția cazurilor de infectare cu nou virus va duce la o prezență și mai mică a vot. Așadar, ochii tuturor, atât ai candidaților cu aspirații la un mandat de parlamentar cât și ai liderilor de partid sunt ațintiți asupra primarilor. Ambii lideri vor merge în fața primarilor mai spășiți ca la sfintele moaște. De acum și până în seara de 6 decembrie, sunt… lapte și miere! Dacă primarii nu mobilizează, prezența va fi dezastruoasă, dacă primarii nu conving, procentul partidului e în aer și de aici și numărul de mandate. Pentru că, pe procent al liderilor ar fi dezastru la Olt, atât la PNL Olt cât și la PSD. La Voiculescu, să vorbești despre 29% . E drept, puțin forțat, cu mare indulgență pentru nu-i aparține în totalitate pe persoană fizică ci e cu PNL în coadă(n.n. sau el în coada PNL…), dar pe principiul ”fie și un lup mâncat de oaie”, l-ar ajuta un astfel de procent spre exemplu pe Știrbu să mai obțină un mandat de deputat și-ar rămâne cu un rest! Care rest se redistribuie la Olt sau nu, la PNL sau nu! La PSD, pe procent lider e și mai complicat, mai mult de un lup mâncat de oaie, pentru că nu poți să pui egal între Marius Oprescu și procentul obținut la Olt la ”președinte CJ Olt”. Bucată cu bucată luate localitățile, în special cele 95 unde primarii noi social democrați la carnet, nu găsești una în care să spui ”aici e procentul lui Oprescu”. Nici măcar la Piatra Olt unde pentru PSD emoțiile au fost mari nu atât din cauza candidatului cât din cauza liderului. În rest, la Colonești procentul este al lui Stan, la Corabia al lui Oane, la Brebeni al siglei partidului și tot așa exemplele pot continua. Pe persoană fizică, la Oprescu este deocamdată… linie!

Așadar, în ambele cazuri, fără primari, atât pentru Oprescu cât și Voiculescu, parlamentare ar fi un eșec! D’asta azi ei sunt cei mai iubiți dintre… alegători. Voiculescu a furat primul startul, când la doar câteva zile de la locale i-a chemat la socializare. În principal pe cei care au câștigat dar, printre cei prezenți la întâlnire, s-au numărat și unii care, deși n-au ieșit primari, au obținut un procent ce nu poate fi ignorat la parlamentare. Oprescu urmează să-și facă și el numărul. A durat mai mult până au făcut deplasarea cu microbuzul la Capitală, să ia bun de tipar de la tătucu’ Stănescu pentru listă. Mâine intră în pâine Nordul, după Drăgănești și Caracal! Apoi și restul colegiilor. Cu lista în mână și cu laude în desagă pentru primari, să fie bine, să nu fie rău.

Azi toți sunt lapte și miere, iar din 7 decembrie, multă… sănătate din parte lui Oprescu și Voiculescu, și fiecare se descurcă cum poate…

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*