DEFINITIV: BUGETUL SLATINEI RĂMÂNE CU GAURA DE 4,2 MILIOANE DIN AFACEREA PARCUL OLTUL!

Definiv! S-a desumflat ceea ce s-a dorit probabil a fi o … lovitură de imagine. Din fașă era o acțiune sortită eșecului, întreprinsă doar pentru ”a marca” și, de ce nu, pentru a scăpa de o eventuală răspundere penală. Pe scurt, ”Afacerea Parcul Oltul” rămâne ce-a fost: AFACERE. Una din care beneficiarii sunt bine și azi iar păgubitul, unicul, este BUGETUL LOCAL AL SLATINEI.

La momentul 2015 când grupul organizat în jurul administrației Vâlcov -Prina a fost încolonat la DNA, tranzacția terenului fostului parc de pe Aleea Oltului a făcut obiectul unui dosar penal. Azi disjungerea e pe undeva, în cercetare încă sau poate chiar clasare!

Aceeași tranzacție a fost confirmată ca fiind una în detrimentul municipiului și implicit al slătinenilor chiar de Curtea de Conturi care după ce a tras linie a constatat că s-a produs un prejudiciu de 4,2 milioane de lei! Terenul a fost vândut în 2007, restituit municipalităţii câţiva ani mai târziu iar suma obţinută din vânzare plus penalităţi au fost înapoiate cumpărătorului în perioada 2013 – 2014, când Vâlcov era membru al Guvernului. Prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi a fost produs tocmai prin restituirea banilor obţinuţi de municipalitate din vânzarea terenului de pe Aleea Oltului (un fost parc cu suprafaţă de circa 8 hectare – n.r.) şi a penalităţilor. Odată rămas definitiv raportul Curții de Conturi din 2015 prin decizia Curții de Apel Craiova, Emil Moț, deja primar la acel moment, ERA OBLIGAT să se supună deciziei auditorilor dispusă în sarcina Primăriei Slatina OBLIGAȚIA ”de a stabili întinderea prejudiciuluiși recuperarea acestuia inclusiv a foloaselor nerealizate calculate potrivit legii”.

S-a întâmplat însă acest lucru abia anul trecut mai exact pe 05.06.2019 când a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt acțiunea civilă (Dosar nr. 1092/104/2019 ) de chemare în judecată de către primarul Slatinei și CL Slatina a 24 de pârâți, între care funcționari din PMS, consilieri locali din mandatul 2004-2008, cap de listă fiind primarul de la vremea respectivă, Darius Bogdan Vâlcov.

Prescripția era evidentă! Am semnalat-o încă de la momentul înregistrării dosarului, a fost confirmată ulterior de Tribunalul Olt:«Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de parati. Respinge actiunea ca prescrisa». Primăria Slatina, prin primarul de atunci și de azi, amers… mai departe, conștientinzând evidența însă mergând pe aceeași încercare eșuată de a puncta la imagine! A declarat recurs, judecat de Curtea de Apel Craiova, soluționat definitiv cu același rezultat: « Respinge recursul. Definitivă».

La fel de evidentă ca prescripția este, sau ar fi trebuit să fie pentru… abilitați și inacțiunea de a promova acțiunea de recuperare a prejudiciului în termenul de prescripție. Până acum nu s-a văzut însă!

Ceea ce rămâne din această mascaradă începută în 2006(!!!), continuată și mai ales tărăgănată și după 2016 este prejudiciul de 4,2 milioane de lei la bugetul local! Restul e doar AFACERE! Continuăm împreună! SĂ DEZVOLTĂM!!!

AFACEREA PE SCURT…

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*