COVID-19 AMBULANȚA OLT: UN JUDEȚ PUS ÎN PERICOL DE O CONDUCERE INCOMPETENTĂ!

A fost suficient ca un singur salariat al Serviciului Județean de Ambulanță Olt să se infecteze pentru ca instituția să se transforme în focarul de azi când, doar din 30 de teste lucrate dintr-un total de 50 prelevate într-o primă etapă(greu de crezut ca răspândirea se va opri doar la aceste cazuri), alți 12 salariați au fost și ei confirmați pozitiv. De ce s-a ajuns la infectare în masă? Din același motiv ca și la Suceava, cel mai mare focar din țară ca a dus la carantinarea totală și la pierderea atâtor vieți omenești. Incompetenta celor puși sa managerieze instituția se poate vedea azi în toată… ”splendoarea ei”. Mai mult decât surprinzător, azi, la acest moment, atât managerul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, cât și medicalul sunt încă în funcție! Deși demisiile celor două trebuiau scrise de mână încă de ieri! Asta dacă era pe acolo, pe undeva, în vreunul din cele două cazuri măcar o umbră(urmă deja e mult!) de responsabilitate. Nu e pentru că altfel nu aveam azi focar! Iar în atare condiții ambele demisii trebuiau cerute imediat. Da imediat! Asta trebuiau să facă atât Marius Oprescu cât și Liviu Voiculescu și nu să încerce, într-un penibil greu de imaginat să facă scut fiecare în dreptul pupilei lui, prin analize pline de deontologie sau postări jenante! Bă băieți, cei doi puși în poziții de lideri, pe aceeași linie directă pe care le-ați impus pe Prina și Marcu, managerul, repectiv directorul medical de la Ambulanța Olt, faceți-le de grabă chemarea la vatră! Oltul nu e plantația pe care vreunul din cei doi să fie stăpâni și nici pe departe locuitorii județuului nu sunt și nu vor fi transformați de NIMENI, indiferent cum se numește acel NIMENI, în sclavi pe plantație!

Cum a fost posibilă infectarea atâtor salariați ai SJU(surse din interior vorbesc de ”infectare în masă”!!!!)? Poate pentru că de aproape o săptămână în instituție se instalase o formă destul de avansată de relaxare? Poate pentru că în ultimele zile au fost situații în care personalul s-a prezentat la unele cazuri fără minimul de protecție- mănuși și mască? Și asta nu pentru că unitatea nu dispune de aceste materiale ci pentru că au fost ignorate din același motiv- pe relaxare! Cum au permis managerul și medicalul ca, în condițiile în care România se află încă în stare de alertă iar la nivelul județului Olt, pe cifre oficile, în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a infectărilor mai mare decât la începutul epidemiei, să fie ignorate la nivel intern- pentru gâștele cărora IQ-ul le dă eroare- în incinta stației de la Slatina, toate circuitele și măsurile de protecție! Dacă există la nivelul instituției vreo sancțiune- indiferent că-i vorba doar de un avertisment SCRIS(!!!) pe care managerul Prina sau medicalul Marcu au aplicat-o vreunuia dintre salariații care la vestiare spre exemplu, sau în sala de așteptare nu aveau mască sau mănuși, atunci să știm și noi! Dacă nu, să ne spună atunci DSP Olt rezultatele anchetei. Pentru că nu doar despre contacți este vorba. Nu, nu, DSP Olt are obligația să prezinte public- după anchetă!!!- motivele pentru care s-a ajuns la această situație, să arate unde au fost greșelile, cine se face responsabil de apariția acestui focar! Unul care din păcate azi a pus pe jar un județ întreg dar mâine ”jarul” are mari șanse să se transforme în pericol. Dacă e prea mare căciula atunci și de aici pas în spate sau solicitat sprijin de la alții, cu adevărat competenți și mai ales capabili să ia măsuri pentru siguranța cetățenilor! Pentru că acest focar de la Ambuanța Olt are ramificații mult mai mari! Iar pentru cei care nici azi nu înțeleg gravitatea situației, nu înțeleg să fie responsabili și continuă să facă jocuri mizerabile, le sugerăm să facă o analiză a sSpitalului Județean Slatina lovit direct de situația de la Ambulanță, atât prin numărul pacienților internați azi și în zilele următoare- angajați și contacți ai celor 13(n.n. azi trebuie să ajungă rezultatele probelor și de la ceilalți 20 testați marți), cât și prin contacți ai acestora, salariați ai spitalului care sunt de azi în izolare, afectând astfel numărul personalului unității spitalicești. Sau poate aruncă un ochi spre exemplu la Primăria Slatina, pe numărul celor aflați în izolare, pe acceași linie a contacților direcți ai celor 13 confirmați pozitiv, sau la Jandarmerie, pe unitatea de cronici de la Piatra Olt, sau, mult mai elocvent, la pacienții pe care cei de la Ambulanță i-au transportat la spital în această perioadă și care azi sunt la rândul lor contacți direcți și deci suspecți. Iresponsabilitatea acestei conduceri a Serviciului Județean de Ambulanță Olt poate duce la un adevărat dezastru. Zilele următoare sunt decisive. Vom vedea dacă vom reuși să scăpăm și de data aceasta, sau dacă raspandirea virusului a scăpat de sub control.

Primul pas rămâne DEMISIA Marinela Prina și Cornelia Marcu! IMEDIAT, DA’ IMEDIAT! Așteptăm totodată și poziția Ministerului Sănătății și mai ales măsurile! La pachet, pentru manager și medical. Una fără cealaltă nu! Pe responsabilitate, domnu’ Tătaru,nu pe jocuri politice pe sănătatea nostră!!!

Print

2 comentarii

  1. Fata managerului plantat politic totul, absolut totul, despre inteligenta si capacitatea de conducere a duduii, pana mai ieri sapatoare fruntasa de Cocorasti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*