RESURSA PNL OLT: CÂND N-AI CU CE, E BUN ORICE!

E groasă rău. Mai gravă decât se poate vedea cu ochiul liber și chiar decât anticipau unii. Președintele PNL Olt pare că se confruntă cu o asa lipsa de…. „personal” încât chiar şi pentru funcțiile politice trebuie să apelez la „vecini”. Dacă la deconcentrate merge şi cu pesedişti, fie pe blat(vezi SGA Olt-Adi Barbu) fie la tarabă, merge şi la partid. Cu foşti până mai ieri, așa cum e cazul Cristinei Tomireanu care pare că va fi noua presedintă a a femeilor liberale. Nu din județ, acolo rămâne în continuare,cel puțin deocamdată, Luminița Popescu, ci la Slatina unde greu de spus şi dacă mai există organizație de femei, cu atât mai mult numele celei care a preluat organizația după plecarea Elenei Ioțu la ALDE. Şi dacă președinte, probabil prinsă cu avansarea în echipa de la ISJ Olt, nu s-a ocupat si de județ a luat frâiele chiar președintele Voiculescu. Discuțiile cu Tomireanu Cristina cea demisionată din PSD Olt, ulterior plecată și din Pro România după venirea lui Niță, sunt destul de vechi. Până acum le-a cam dat cu rest dar în cele din urmă pare ca s-a bătut palma. Nu la Oficiul pentru Jocuri de Noroc(Teritorial căci la National e rezolvat!), acolo a picat momentan orice discuție. Deocamdată discuțiile s-au purtat pe numirea în funcția de președinte a organizației de femei la Slatina şi apoi vom mai vedea…

Print

Un comentariu

  1. Barbu de la Anif mai este in functie ???? De ce mai sunt Stau oameni din PSD in functii ????! Pentru ce am votat PNL ?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*