DE LA #TRACTORIST LA #1PENTRUTOȚI: STĂNESCU ÎNCEARCĂ ȘI CU NAȘU’GUȘĂ!

E sărbătoare, să cânte muzica! Stănescu, mai titrat cum n-a fost vreodată de când și-a descoperit pasiunea pentru puci-uri și mai ales pentru selfie-uri. Dar și mai amenințat cu excluderea cum n-a fost nici înainte de moțiune când doar câteva voturi negociate de niște trompete l-au făcut scăpat. N-a fost marți cu trei ceasuri rele dar a fost luni cu ghinion. Nici pisica neagră dar poate cafeaua servită cu comisarul de la DNA(n.n. dacă îl audia procurorul poate îi purta noroc). De acolo a venit Stănescu luni, la primele ore ale dimineții și-a dat cu investitura Guvernului Orban fix în moalele capului PSD. Că sunt probleme la soft-ul de la Ghiță e știută treaba, dar că și la propriul soft se întâmplă lucruri, ceea ce unii au anticipat cu ceva timp în urmă, pare că se confirmă încet dar sigur. A dat semnalul și-a trecut mai departe căci se grăbea, avea la rându-i și Gușă grabă mare- CNA, licență… treburi serioase, de geostrateg, iar Stănescu nu-l putea lăsa cu ochii în soare și cu adeziunea în mână. Nici o surpriză de altfel noua ”achiziție”, a răsuflat-o președintele PSD Olt încă de la congresul din 12 octombrie: ”eu cred că în partid ar trebui aduși alți oameni: Vasile Pușcaș, Adrian Năstase, Cozmin Gușă, Vasile Dâncu și mulți alții.” Trebuia să fie ”bombă” dar a ieșit bumerang, iar cea mai mare palmă a venit chiar de la prietena Olguța de la Dolj. Și trebuia să mai fie ceva: o super reușită a lui Stănescu pentru partidul său, pentru care să i se ridice osanale, pentru care partidul să-i rămână veșnic recunoscător, dar a rămas ce a fost: o afacere într-o cârciumă. Veșnic recunoscător îi va rămâne însă Gușă și nu va ezita să-l ”reformeze” total la un moment dat, nu foarte târziu însă. I-a mai arătat ”recunoștința” de-a lungul timpului ”tractoristului de la Vișina”- citat de pe burtiera Realitatea TV! Însă acum există promisiune ferme că va fi bine și de tot, ce i-a făcut Vâlcov fiind încadrat la categoria ”pistol cu apă”! Deci, să fie distracție, vot la investitură, să se tipărească can-canurile, să fie cu și despre săgeți și mafioți, să fumege trabucurile să se împrăștie mirosurile!Nașu’ face cărțile!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
STĂNESCU, 10 MINUTE LA DNA: ”NU E NICI O PROBLEMĂ”! NICI LA SOFT?

În sfârșit pare că i s-a împlinit una din dorințele lui Paul Stănescu. E mai bine de o lună de...

Închide