ALEGE OAIA: STĂNESCU SAU CIOCAN?

Se negociază intens plecarea lui Petre Daea din fruntea ministerului Agriculturii. Mai bine zis se trag puternic sfori pentru cel ce-l va înlocui, schimbarea fiind dea o certitudine. În urmă cu două săptămâni viitor ministru era dat de unele surse deputatul Alexandru Stănescu. Se întâmpla la momentul la care fratele Paul Stănescu era în prima linie, în funcția de președinte executiv al PSD Olt, iar cea mai puternică vioce care-l arunca în poziția de ”favorit” pentru portofoliul de la Agricultură venea din studiourile A3, aceleași care se anunțau a fi o rampă de lansare și susținere pentru Paul Stănescu. Cea de-a doua parte nu s-a materializat, a murit din fașă(de la prima emisiune și singura cu Radu Tudor și Paul Stănescu)pentru că președintele executiv și-a luat la doar două zile jucăriile și-a demisionat. Oarecum ca o consecință, la scurt timp a apărut în spațiul public și o altă varianță care să-l înlocuiască pe Petre Daia. Nimeni altul decât Daniel Botănoiu, secretarul de stat omniprezent în aproape toate guvernele din 2012 și până în prezent. A fost secretar de stat al MADR în mandatele lui Daniel Constantin, dar și ulterior, în cel al lui Achim Irimescu, fiind eliberat din funcție de premierul Dacian Cioloș pe 10 octombrie 2016, revenit în minister ianuarie 2017. Nu este pentru prima dată când Botănoiu,se află pe lista scurtă pentru postul de ministru. În cazul în cazre va fi și nominalizat sunt mari șanse să auzim din nou în difuzoare același mesaj: e de-al nostru! Așa s-a spus despre Botănoiu de cum a fost pentru prima dată promovat la Capitală. A fost asumat de PSD Olt, la momentul la care Oltul Puternic răgușise să ceară liderilor de la Centru răsplata pentru rezultatele obținute în alegeri primind în schimb doar promisiuni și pe alocuri praf în ochi. Ceea ce a fost și numirea lui Botănoiu, cum spuneam asumat de PSD Olt însă singura legătură a sa cu județul fiind și în 2012 dar și acum doar frații Ciocan. Botănoiu venea atunci, conform CV-ului postat pe site-ul ministerului,  direct din firma fraţilor Ciocan (Dan Ciocan – deputat PSD de Olt, Cornel Ciocan – om de afaceri, proaspăt eliberat din închisoare unde a ispăşit o parte din pedeapsa pentru evaziune fiscală). Anterior activase în diverse organizaţii profesionale şi sindicale, dar şi în posturi din cadrul ministerului, prima funcţie de bugetar bifând-o în 2001, în cadrul Agenţiilor Domeniile Statului.

Indiferent de cel care va fi desemnat de CEX-SEX să preia lucul lui Daea, județul Olt nu va câștiga nimic. Așa cum n-a avut nici un beneficiu cu un Șova ministru la Transporturi, Vâlcov ministru delegat și ulterior ministrul Finanțelor, Iordache ministru la Justiție sau mai ales Paul Stănescu vicepremier și ministrul Dezvoltării. Va câștiga fie Stănescu, fie Ciocan! Atât! Situația e clară iar bătălia este între ei, pentru ei! Și aceasta este una din consecințele ”cecului în alb” dar de organizația PSD Olt ori de câte ori le este cerut, fără să clipească!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
CARTOFUL FIERBINTE- ”DOSARUL SORINA”ARUNCAT ÎN CURTEA TRIBUNALULUI OLT!

Dosarul legat de cererea de strămutare cu privire la interdicția de părăsire a țării, în cazul Sorinei, fetița luată din...

Închide