MARȚI, TREI CEASURI RELE?!VÂLCOV, CITAT ÎN ACEEAȘI ZI LA DOUĂ INSTANȚE DE JUDECATĂ!

Nu sunt dosarele penale, cel puțin cele trimise până în prezent în judecată, direct proporționale cu șpăgile percepute de la constructorii care au avut relații contractuale cu Primăria Slatina în mandatele în care darius Vâlcov a deținut funcția de primar, dar nici puține la număr nu sunt. Unul la apel în care a fost fixat termen pe 17 septembrie, dată la care vor fi citați primii martori propuși de inculpați și la care
inculpatului Vâlcov i-a fost pus să se prezinte la instanţă pentru a-şi exprima punctul de vedere, în sensul de a preciza dacă doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală, iar în cazul în care nu se poate prezenta la instanţă să depună o declaraţie autentificată din care să rezulte, fără echivoc, poziţia acestuia cu privire la acest aspect. au ajuns în instanță. Alte două dosare, unul pe rolul Tribunalului Dolj în care Vâlcov este judecat pentru luare de mită și celălalt la Tribunalul Gorj în care este acuzat de instigare la dare și luare de mită, au termen de judecată în aceeași zi, marți- 2 iulie. Potrivit unuia dintre apărători, respectiv soția secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, cu referire la dosarul de la Gorj Vâlcov și-a manifestat dorința de a susține declarații în fața instanței după ce vor fi dezbătute toate probele și audiați toți martorii. La Dolj, la termenul de marți urmează a fi puse
în discuţie obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză atât de inculpat cât și de reprezentantul DNA, totodată fiind așteptate și răspunsuri urmare a adresei înaintate SRI la cererea avocaților privind protocului de colaborare cu DNA și interceptările din dosarul în cauză. Rămâne de văzut la care din cele două instanțe se va prezenta mâine Vâlcov. Asta dacă nu s-a prelungit cumva tabăra din Elveția…



Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
OLTUL PUTERNIC LA CONGRES: STĂNESCU A ZIS ȘERBAN NICOLAE, DELEGAȚII AU VOTAT DĂNCILĂ!

"Am fost împotriva acestui Congres, am votat împotrvă (pentru organizarea lui pe 29 iunie - n.r.). Eu voi fi prezent,...

Închide