ANCA GUȘATU, MARTORA CERUTĂ DE VÂLCOV ÎN APĂRARE, A CERUT SĂ VORBEASCĂ DESPRE ȘPAGĂ ÎN ȘEDINȚĂ SECRETĂ!

Nou termen de judecată pentru Darius Vâlcov la Tribunalul Dolj. Consilierul premierului Dăncilă a ajuns astăzi la instanţa din Craiova în dosarul în care este acuzat de de procurorii anticorupție infracțiunea de luare de mită. Fosta secretară de la cabinetul senatorial, azi remunerată de la CAO, Bianca Tonitza n-a putut fi adusă nici cu mandat nefiind găsită la domiciliu, iar ”când a fost contactată telefonic a comunicat că este plecată din țară cu probleme de sănătate şi va reveni în iunie”(ghinion, nu e vacanță judecătorească!). Finul lui Vâlcov, Dumitru Onică n-a fost găsit nici el la domiciliu, „se pare că locuiește fără forme legale undeva în comuna Pleşoiu”, a anunțat grefiera. In cazul acestuia, sub sancțiunea decăderii din calitatea de martor anunțată de judecătoare în ședință, inculpatul s-a angajat prin apărătorul său să îl aducă personal la termenul următor.

Singurul martor prezent a fost Anca Guşatu, fosta vecină a lui Vâlcov din blocul V23 Slatina, cea care l-a însoțit într-una din deplasările în Franța la shopping de tablouri şi care a administrat Spa-ul din Slatina până când inculpatul a decis să o scoată din joc, cooptând-o în locul ei pe Andra Barbulescu (denunț DNA). A reușit să vină în schimb, tot cu mandat după trei strigări, Anca Gușatu, fosta vecină de apartament din blocul V23, cea care l-a însoțit pe Vâlcov într-una din plimbările în Franța după tablouri și tot ea, pentru o perioadă de timp administratorul unui spa despre care procurorii spun că îi aparținea tot inculpatului, ulterior ”retrogradată” și înlocuită cu Andra Bărbulescu.

Al cui e City Hotel? Se poate spune că spectacolul oferit a meritat trei mandate, pe de o parte pentru că duduia Gușatu, de reținut- chemată de Vâlcov ca martor!!!- a povestit că de fapt și ea a fost patronă a City Hotel, ea și proprietară a trei imobile de pe raza Slatinei, toate acestea prin societatea SGV în care era al doilea ”acționar din umbră”:

A.Gușatu: Societatea(SGV) a fost înființată de mine și de iubitul meu de atunci Ramba Andrei. Eu nu puteam face parte din societate pentru că în acea perioadă eram în divorț și vă dați seama… Era administrată de vărul lui Ramba.

Î(ntrebare): De ce nu a intrat în societate nici Ramba?
A.Gușatu: Așa a considerat el atunci…

Î : Cum puteți dovedi că a fost înființată de dumneavoastră și Ramba Andrei?

A.Gușatu: Păi cum aș putea să dovedesc?! Cu nimic…

Î : După divorț de ce nu ați intrat?

A.Gușatu: Pur și implu a rămas așa. Lucrurile mergeau bine, de ce să…

Două imobile cumpărate din sudoarea frunții sale și a fratelui în străinătate. 

Așa spune Gușatu. Din cele două case despre care procurorii spun că le-a achiziționat Vâlcov prin interpuși în centrul vechi, martora a declarat că una a fost plătită din banii pe carea ea și fratele ei i-au câștigat în străinătate. Din aceeași bani și clădirea SPA-ului.

Î: Ați participat la achiziția imobilelor pe SGV?

A.Gușatu: Da. Au fost două case în centru vechi, nu mai știu cum se numesc proprietarii și un imobil utilizat ca spațiu comercial. Ulterior SGV a concesionat(intervenție avocat inculpat- a vrut să spună închiriat!), sau așa… închiriat, nu știu exact de la o firmă un hotel, sau nu firmă, era Fundația pentru Tineret. O casă și spațioul comercial au fost cumpărate cu banii obținuți de mine și fratele meu din străinătate. Nu am încheiat nici un act pentru bani sau pentru imobile pentru că ne bazam pe încredere și vă dați seama că o relație de încredere se bazează în primul rând pe încredere(what???). A doua casă a fost cumpărată cu banii lui Andrei Ramba. Hotelul a fost închiriat de el pentru că era interesat de tot felul de astfel de investiții, în hoteluri, în resorturi… Nu-mi amintesc anul, nu știu exact.

Patroana hotelului se ocupa de curățenie. Verifica cearșeafurile…

Deși ”patronă din umbră” a hotelului, Gușatu verifica dacă sunt curate cearșeafurile, dacă e mizerie în camere.

Î: Dumneavoastră cu ce vă ocupați la hotel?

A.Gușatu: De curățenie eu. Adică verificam dacă e curat în camere, în hotel, dacă sunt cearșeafurile curate, schimbate la timp… Evident că de renovarea lui s-a ocupat Andrei Ramba. El lua deciziile pe care apoi i le comunica lui Șușală, un om de-al lui de încredere.

Î: Cunoașteți dacă Ramba s-a împrumutat de bani la Vâlcov?

A.Gușatu: De la Ramba am auzit că intenționa… Nu știu dacă i-a și cerut.

Î: Ați fost de față sau ați auzit ca Ramba să îi fi propus lui Vâlcov să între în vreo afacere împreună?

A.Gușatu: Nu am fost de față dar l-am auzit pe Andrei Ramba că vrea să îi propună. Am auzit de un hotel la mare, o fermă…

Chiar dacă- nu își amintește când a fost făcută patroană peste hotel, știe cu exactitate ce se vorbea prin Slatina în martie 2015 când procurorii l-au reținut pe Vâlcov și i-au încolonat pe toți pulifricii după el la DNA- printre ei și martora în cauză!- și la fel de repede și bine și-a amintit miercuri și ce a vorbit cu Ramba în ianuarie 2015:

”Da. În ianuarie 2015 m-a sunat să îmi zică faptul că el are niște probleme la DNA și dacă mă cheamă și pe mine să nu spun nimic până nu discut cu el. De fapt cred că m-am întâlnit cu el pentru că nu avea cum să mă sune dacă deja era cu probleme. Despre Daniel Bărbulescu știu că avea multe afaceri în Slatina, cred că era și deputat, avea pe multe domenii de activitate. Știu că era foarte încântat atunci în martie că a reușit împreună cu angajații săi să găsească toate documentele care duceau la el și să le distrugă, să-și ștreagă urmele. Știu că era bucuros că toțoi pățiseră ceva numai el nu nu fusese afectat. Nu mi-a spus el personal asta, am auzit în Slatina.”

Punctul culminant, celebra pungă cu bani(ȘPAGĂ!!!) numărați de Șușală în apartamentul din V23 în prezența vărului Langa, cel care a negat acest lucru deși pe acest subiect a picat și detectorul de minciuni(Vezi: Anca-gusatu-vrea-sa-revolutioneze-detectorul-de-minciuni/). De fapt aceasta a fost și teza în baza căreia inculpatul a cerut ca unul din martorii chemați în apărare să fie Anca Gușatu! Și… surpriză, martora a refuzat să răspundă în prezența ziariștilor ” pentru că eu până plec de aici deja apar declarațiile în presă. Și eu nu mai vreau să primesc amenințări, să vină diverse persoane la mine să spună de ce am zis așa, să nu mai declara asta sau tot felul de astfel de chestiuni”. Întrebată de judecătoare dacă poate să dovedească în vreun fel că a fost amenințată, Gușatu a ridicat din umeri: ” Nu pot să dovedesc, cum aș putea să vă dovedesc?” O dovadă ar fi putut-o reprezenta o eventuală plângere la orhganele de poliție dar care nu a fost formulată niciodată de aceasta, sau poate mesajele celor despre care spune că a fost amenințată dar… nu a prezentat așa ceva. În plus, singurele declarații făcute de Gușatu și consemnate în presă(fie că vorbim de cea locală sau de centru) au fost cele de la DNA, prezentate în rechizitoriul anonimizat dar PUBLIC!!! Procurorul de ședință s-a opus solicitării de a continua ședința cu ușile închise însă în cele din urmă martora a beneficiat de prevederile art. 354 alin4 cod penal, astfel că peîn intervalul cât a declarat ceea ce știe despre celebra geantă cu bani, presa nu a mai avut acces în sală. Abia apoi s-au ”redeschis” ușile sălii de judecată publicului larg, când, răspunzând întrebării procurorului, Gușatu a arătat că ”l-am cunoscut pe Vâlcov în acel cerc de prieteni despre care v-am spus, am avut o relație de prietenie, de amiciție iar acum nu mai avem nici o relație”.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 22 mai. Dosarul în cauză a fost înregistrat la Tribunalul Dolj pe 20 iulie 2017, după ce, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au admis cererea lui Bogdan Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor şi senator de Olt, de strămutare a procesului.

P.S. Ca orice avocat informat și apărătoarea inculpatului Vâlcov, Lucia Furtună, ar trebui să știe că reprezentanții presei pot participa la o ședință de judecată PUBLICă, își pot lua notițe, dar nu pot filma și înregistra. Cel puțin din ultimele două tentative de a ne scoate din sală- la ICCJ și Tribunalul Olt- eșuate- ar fi trebuit să cunoască unele aspecte!!! Ghinion, noi mergem înainte. Aceiași, la fiecare termen, cum s-a plâns domnia sa în sala de judecată!!!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
ULTIMA STRIGARE DE MARTORI ÎN DOSARUL VÂLCOV!

Miercuri, la Tribunalul Dolj are loc un nou termen în dosarul în care consilierului premierului Dăncilă este judecat pentru luare...

Închide