VÂLCOV SE DUCE LA APEL. A DOUA ZI DUPĂ DRAGNEA…

CCR a amânat dezbaterile privind completurile specializate în cazurile de corupție de la ÎCCJ pentru 19 aprilie, anterior, pe 16 aprilie, fiind stabilit primul termen de judecată în apelul declarat de procurorii anticorupție la sențința de condamnare la 8 ani cu executare pronunțată de completul de fond în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov. Și tot anterior datei la care este așteptat ca judecătorii Curții Constituționale să se pronunțe, cu o zi înaintea lui Vâlcov, este programat ultimul termen de judecată în dosarul lui Liviu Dragnea.
Dacă judecătorii constituționali s-ar fi pronunțat înainte de termenul din 16 aprilie, iar soluția ar fi fost ar fi fost favorabilă, apelul avea toate șansele să pice iar dosarul consilierului să se întoarcă la instanța de fond.
Rămâne de văzut cum va fi soluționată sesizarea depusă de nimeni altul decât deputatul de Olt. Florin Iordache, asupra legalității completurilor de 3 judecători și mai ales care va fi traseul dosarului lui Vâlcov.

PS. Primul termen se anunță a fi unul în care va curge cu cereri de amânare, bineînțeles pentru angajare apărător. Altfel cum?!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
VÂLCOV S-A PLICTISIT: A PLECAT DE LA INSTANȚĂ ÎNAINTE SĂ SE FACĂ APELUL ÎN DOSARUL ÎN CARE ESTE JUDECAT PENTRU LUARE DE MITĂ!

Consilierul premierului Dăncilă s-a prezentat miercuri la Tribunalul Dolj în dosarul în care este judecat pentru luare de mită însă...

Închide