ICCJ: MINEL PRINA, NEDEMN SĂ EXERCITE FUNCȚII PUBLICE!

Deși pe întreg parcursul procesului fosta mână dreaptă a lui Vâlcov, Prina Minel- lăsat în 2013 la conducerea Primăriei Slatina- a încercat să convingă magistrații că nu se face vinovat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, la ultimul termen solicitând chiar schimbarea încadrării în infracţiunea de favorizare a infractorului , pe 8 februarie 2018 a fost condamnat la 4 ani și șase luni de închisoare(fond). Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, punând în balanţă circumstanţele reale ale comiterii faptelor, calitatea de funcţionari publici de care s-au folosit în comiterea faptelor inculpaţii Vâlcov Darius Bogdan şi Prina Minel Florin, Înalta Curte a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins  numai prin executarea în regim de detenţie a pedepselor aplicate. acestora.

Deşi a susţinut că a aflat abia în 2011 despre existenţa înţelegerii cu martorul denunţător, Prina a declarat în cursul urmăririi penale că anterior acestui moment, respectiv în anul 2009, Vâlcov i-a spus „că trebuie să ajute S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. să câştige licitaţiile la Compania de apă Olt” şi pentru aceasta „Berna Theodor i-a promis un comision de 20% fără ca el să îl ceară pentru a câştiga licitaţia la Compania de apă Olt”. Mai mult, judecătorii Înaltei Curţi arată în motivare că  ” acesta a cunoscut despre existenţa înţelegerii infracţionale dintre vânzătorul şi cumpărătorul de influenţă, dar şi că l-a ajutat pe inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, facilitând primirea de către acesta a preţului traficului de influenţă, o parte, în cuantum de 3.080.000 lei prin intermediul unor societăţi comerciale şi o altă parte, de 2.500.000 lei, în numerar”.
Implicarea lui Prina a fost denunțată atât de Berna cât mai ales de Vâlcov: ”Primirea sumelor de bani de către inculpatul Prina Minel Florin a fost confirmată atât de martorul Berna Theodor, care a declarat că i-a remis personal aceste sume de bani inculpatului, cu prilejul mai multor întâlniri pe care le-a avut cu acesta în municipiul Slatina, cât şi de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan care a recunoscut că a primit sume de bani de la Berna Theodor, prin intermediul inculpatului Prina Minel Florin.” Sub acelaşi aspect, cu prilejul confruntării dintre Vâlcov și Bărbulescu , și acesta din urmă a făcut referire la inculpatul Prina: ” martorul a declarat că în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, la solicitarea inculpatului Prina Minel Florin, a primit de la naşul acestuia o sumă de bani pe care a depozitat-o în seiful de la locuinţa sa care ulterior a fost predat organelor de urmărire penală

În stabilirea pedepsei aplicată lui Prina completul de 3 judecători a stabilit că faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat în 2012 de Curtea de Apel Craiova, la 4 ani închisoare cu suspendare. Referitor la pedepsele accesorii, instanţa a constat că gravitatea infracţiunilor săvârşite constituie un argument pertinent şi suficient pentru a conduce la concluzia că inculpatul este ”nedemn să exercite funcţii publice sau implicând exerciţiul autorităţii de stat”

Poate și pentru asta fostul primar Minel Prina s-a reprofilat pe construcții și mai ales pe consultanță…(ăsta-i un alt subiect!).

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
CÂND EXPERIENȚA E… FACULTATIVĂ: DE LA MARIUS PRIN ANDREI PENTRU CONSOARTA PRIETENULUI BRATU!

Cum se fac trocurile între ”lupii tineri” garantați în funcții publice la nivel național de PSD Olt am văzut(CLICK). Pe...

Închide