DOSARUL VÂLCOV: CE ȘTIE MISS LARISA DE LA PROGNOZĂ NU ȘTIE NIMENI!

Unsă consilier personal la Comisia Nationala de Strategie si Prognoză după ce înainte a trecut pe la Ministerul Agriculturi ca și consilier personal al secretarului de stat Alexandru-Dănuț Potor și administrator provizoriu al companiei Telecomunicații CFR SA, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, Laris Popa aleasă în 2013 să administreze Galeria Raphael din București unde spun procurorii că Vâlcov urma să-și deschidă galerie de artă a ajuns miercuri la Tribunalul Dolj pentru a fi audiată. Deși a fost propusă ca martor de către inculpat, miss s-a prezentat la proces numai după ce polițiștii din Sectorul 6 i-au bătut la ușă cu mandatul emis de instanță. E drept, a venit neînsoțită, grație ”bunăvoinței domnilor polițiști care au avut încredere în cuvântul ei că se va prezenta și că nu a fost vorba de rea credință ci de o neînțelegere cu domiciliul, așa cum se destăinuia în sala de așteptare unuia dintre avocați. Ca și la ICCJ(n.n. martor în dosarul în care Vâlcov a fost condamnat pe fond la 8 ani exe) Larisa Popa a susținut că celebra galerie nu i-a aparținut lui Vâlcov ci prietenului acestuia, Ovidiu Ramba, acesta din urmă fiind cel care îi remitea banii pentru cheltuieli și pentru achiziția operelor de artă.

Judecător: De când îl cunoașteți pe domnul Ramba?

Martor(L.P.): Cam de la începutul anului 2013


Judecător: Ce fel de relație aveați cu acesta?


Martor(L.P.): Era o relație de prietenie. Era un cerc de prieteni în care ne întâlneam. Bine… au fost și întâlniri unu la unu.


Judecător: Cine făcea parte din acest cerc de prieteni?
Martor(L.P.): Frații Langa, Ramba Ovidiu, Sandra Stănescu, Șușală și cam atât…

Judecător: Inculpatul era în acest cerc de prieteni?
Martor(L.P.): Inculpatul? Adică domnul Darius Vâlcov?

Judecător: Da, inculpatul Vâlcov Darius.

Martor(L.P.): Nu. Nu făcea parte.


Judecător: De ce era nevoie să vină Șușală de la Slatina la București să vă aducă banii pentru cheltuieli și nu îi aducea domnul Ramba care era în București?

Martor(L.P.): Domnul Ramba era ocupat. Nu putea să ajungă…

Diferit atât de declarația dată în fața procurorului DNA dar și la ICCJ, consiliere de la Prognoză a adus în atenție două chestiuni de noutate. Una face referire la Galeria de care Vâlcov fuge azi ca dracu’ de tămâie și se jură că nu a fost afacerea lui deși toți martorii audiați până în prezent în dosar l-au indicat ca proprietar(n.n. altfel pentru ce ar fi fost miss cerută de inculpat în apărare, nu-i așa?):”La începutul anului 2015 domnul Ramba a venit la mine și mi-a spus că e urmărit de DNA și să distrug toate documentele care l-ar fi indicat ca și proprietar”. Dacă la DNA a spus cum Ramba i-a zis să aibă grijă ce declară dacă va fi citată, apoi la ICCJ s-a plâns de rău tratament din partea procurorului Volintiru care căruia ”i-am spus de mai multe ori de Ramba şi nu s-a consemnat” (vezi Bomba-in-dosarul-valcov-patroana-galeriei-raphael-recama-presiuni-din-partea-procurorului-dna-danut-volintiru/), despre așa zise documente arse nu a făcut vorbire până miercuri când a fost chemată în apărare. Poate a omis miss până acum sau poate a uitat și evenimentele din ultimii ani au ajutat-o să-și aminteacă acest aspect?! Cert este că atât ea cât și inculpatul au scăpat din vedere că ea era administratorul societății și implicit al galeriei, sediul unde urmau a fi expuse operele aparținea unei alte societăți controlate de Vâlcov(SC Rupiah) și, ultimul dar nu cel mai puțin lipsit de importanță ”detaliu” sunt cele 40 de tablouri predate procurorilor chiar de inculpat în 2015!

Cea de-a doua noutate adusă de Larisa Popa, se referă la Hotelul City, o altă afacere grea de care Vâlcov vrea să se spele pe mâini. Și în această direcție a venit și declarația martorei: ”Știu din acel cerc de prieteni că hotelul era al lui Ramba. De fapt știu chiar de la domnul Ramba. Mi-a spus într-o zi dânsul că deține hotelul împreună cu vărul său căruia i se spune Mocanu”. Declarația s-ar încadra la categoria ”unicat” mai ales că nici unul din martorii audiați în toate dosarele lui Vâlcov, nici măcar cel de la care au închiriat locația nu l-au indicat pe Ramba ci dimpotrivă, pe Vâlcov ca proprietar al hotelului din Slatina: ”Mai mulţi din presă mi-au zis că i-am închiriat lui Vâlcov, că Mocanu este omul lui. Am început să caut pe internet şi am văzut că domnul Mocanu face parte din CA al SC Aceti. Credeam la vremea aceea că zvonul cu domnul Vâlcov nu e real, da′ acum nu mai cred.”(declarație Ilie Chiriță,
preşedintele Fundaţiei pentru Tineret ). 

La termenul de miercuri a fost prezent şi Darius Vâlcov care a ascultat din banca inculpaților declarațiile martorilor săi.

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
PARAFAT TUDOSE: OFICIAL, PRO GUBANDRU!

Miercuri după amiază s-a parafat schimbarea la PRO România Olt. Cum zicea și Stănescu în urmă cu ceva timp ”tot...

Închide