DOAMNA PRINA, MERGE BINE? CIUPIM CU TOȚII?

Nu la noua achiziție auto facem referire. Presupunem că merită toți banii din remunerația de manager al Serviciului Județean de Ambulanță Olt. La managementul pe care ați garantat că-l veți ridica la standarde înalte facem referire. Merge bine?. Ce zic indicatorii din planul de management prezentat în faţa comisiei de examen pentru care ați fost notată cu 8,80? Oare modul în care au ales subordonații doamnei manager să facă ″economie″ la combustibil e tot parte dintr-un management defectuos. Pentru că, dacă acuzațiile de delapidare, fals și uz de fals reținute de procurori în cazul celor  15 ambulanțieri  , se vor demonstra, atunci cea mai mare problemă este la vârful instituției. Fix de acolo de unde se îmute și peștele, pentru că vorbim de fapte petrecute pe parcursul a trei ani de zile, când conducererea Serviciului Județean de Ambulanță Olt a fost asigurat de Marinela Prina. Din 17 ambulanțieri câți sunt la Stația Corabia doar doi au scăpat curați, 13 fiind chiar puși pe liber cel puțin pentru o perioadă de 60 de zile după ce procurorii au luat împotriva lor măsura controlului judiciar! Ori dacă asta înseamnă performanță atunci Prina are toate meritele să rămână în fruntea instituției. Altminteri, e o mare problemă, pentru că acuzațiile nu par a se opri aici. Sunt suspiciuni ale procurorilor care duc chiar la acuzația de ucidere de culpă. În prezent încă se efectuează cercetări în acest sens, nu s-a pus în mișcare împotriva celor 13 acțiunea penală pentru această infracțiune. Însă vreme de 3 ani  managerul n-a avut nici măcar cea mai mică suspiciune cu privire la activitatea Stației Corabia(n.n. doar ca o paranteză, dacă nu au încă e absolut urgent să se conecteze la rețeaua de internet pentru a putea fi accestate și de acolo site-urile de shopping, prietenii știu de ce!!!). În susținerea acuzațiilor procurorii invocă timpii de intervenţie, faptul că s-au deplasat cu viteze reduse,  că nu s-a plecat către eveniment în timpul prevăzut de protocol, existând cazuri în care au plecat şi după o oră sau după 70 de minute. Ori astfel de informații reies din documente oficiale. Documente pe care care managerul nu doar că le poate solicita subordonaților dar  este obligată să le verifice. Măcar o dată în trei ani… Zice fișa postului și o confirmă chiar ministrul Sănătății:″ Până la urmă, eu spuneam că managerii, directorii de Ambulanţă trebuie să respecte fişa postului, cred că am devenit obsesivă cu fişa postului, dar printre alte atribuţii au şi aceste atribuţii de a verifica gestiunea economico- financiară, lucrurile sunt foarte simplu de controlat, există începând de la magaziner, directorul financiar contabil, manager, ştiţi deja mi se pare aşa o chestiune foarte urâtă.Cred că ne-am obişnuit, aşa, cu toţii să ciupim”. Urât într-adevăr!  N-a văzut sau n-a vrut managerul să vadă, a treia variantă nu prea există. Doar soluția: demisie sau demitere!

Print

Articole asemanatoare

DOAMNA PRINA, MERGE BINE? CIUPIM CU TOȚII?

  1. Ma refer la ambulantierii care furau combustibil , sa nu credeti ca cei din conducere nu stiu acest lucru , intrebarea este cum justificau consumul lunar ? Se justifica prin foi de parcurs cu deplasari false care sunt si decontate de casa de sanatate ,ar trebui verificari si pe celelalte statii de ambulante Slatina, Bals , Caracal , Scornicesti si de asemenea consumul de piese .Problema este de multi ani , discutati cu inginerii de la statiile de ambulanta care sigur nu sumt straini de aceste aspecte ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
TRIBUNALUL DOLJ I-A ADMIS LUI VÂLCOV CEREREA DE SESIZARE A CURȚII CONSTITUȚIONALE!

Magistrații Tribunalului Dolj au admis cererea formulată de inculpatul Darius Vâlcov de sesizare a Curții Constituționale  în dosarul în care...

Închide