STĂNESCU A ÎNFRÂNT: DEMISIE DE MÂNĂ…

Ca-n filmele cu proști. Și dă-i și luptă, și până la urmă făcu′ cahh. Mai rău, mai penibil ca Dorel! Vicepremierul Paul Stănescu și-a scis luni demisia de mână din Guvern: „În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16495/26.11.2018.
Am spus-o şi o repet: sunt un om de onoare, responsabil și implicat, nu am urmărit niciun interes personal şi nu m-am agăţat niciodată de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistențele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcție, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi exercita atribuţiile la minister cu responsabilitate şi implicare, în așa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproșeze!
Am fost în permanenţă orientat către obiective cu impact la nivelul populației, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării, a fost reprezentată de investiţiile în infrastructura de sănătate, educație, locuire, apă şi canalizare!
Cred, în continuare, că ţara are nevoie de unitate și de guvernare responsabilă, le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit, precum şi colegilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alături de care am făcut o echipă extraordinară!”, este declarația demisionarului. Sec și pe lângă subiect!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
GREU DE CONVINS CU STĂNESCU ÎN ROL PRINCIPAL, RENICĂ DIACONESCU… BRELOC!

Este aproape o lună de când poporul pesedist, în special cel de la Olt, stă cu gura căscată la TV...

Închide