Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

DE LA ICCJ VINE DISPERAREA: MOTIVAREA ÎN DOSARUL VÂLCOV PÂNĂ LA 1 SEPTEMBRIE

19. iulie. 2018

„Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, or să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei” este anunțul făcut de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea. Unul care vine să lămurească disperarea cu care atât Dragnea dar mai ales Vâlcov își doresc „momentul T0” în care să fie amnistiate toate faptele penale de care îi acuză procurorii. Intrarea în vigoare a modificărilor la codul penale pare că va necesita destul de mult timp(CCR tocmai ce a amanat pronunțarea pe sesizarea Opoziției), ori fix asta nu are Vâlcov: timp până la o decizie definitivă. Dacă în apel completul de 5 judecători va dispune să mențină soluția de la fond atunci Vâlcov va avea de ispășit o pedeapsă de 8 ani de închisoare. Nemaipunând la calcul și faptul că dosarul de la Tribunalul Dolj în care este judecat pentru luare de mită se apropie de pronunțarea unei soluții pe fond. Așadar, de la ICCJ vine disperarea cu care consilierul premierului pune presiune pentru emiterea unei OUG pentru grațiere și amnistie. Dacă până la 1 septembrie completul de 3 judecători care l-a condamnat la 8 ani cu executare va motiva decizia, sunt șanse mari ca în primăvara anului viitor Vâlcov să primească o soluție definitivă.

JUSTIȚIE NU INCHIZIȚIE, MOTIVARE NU TERGIVERSARE!

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!