OFICIAL DNA: NEPOTUL VICEPREMIERULUI STĂNESCU-IMPLICARE DIRECTĂ ÎN SPRIJINIREA ACTIVITĂȚII INFRACȚIONALE! PRESIUNI LA ANTIFRAUDĂ TG.JIU PENTRU PRUNIȘOARĂ!

Șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice  și Gheorghița Prunișoară par a fi motoarele întregii activități infracționale. Cel puțin așa arată ancheta penală în dosarul instrumentat de DNA Craiova.

Inculpata Prunișoară a fost persoana care a coordonat efectiv activitatea de evidență contabilă a S.C. Gardienii S.R.L. în perioada iulie 2012 – august 2014, deși o astfel de activitate era incompatibilă cu postul deținut – consilier superior cu atribuții de control în cadrul D.G.F.P. Olt – Activitatea de Inspecție Fiscală:

 ″Din dispoziția ei, în mod arbitrar, au fost diminuate obligațiile fiscale ale S.C. Gardienii S.R.L către bugetul de stat, prin atestarea în deconturile de TVA a unui TVA deductibil mai mare decât cel real, doar în baza unor mențiuni fictive din jurnalele de achiziții și din balanțele de verificare – Furnizori P, Furnizori, TVA deductibil, în absența documentelor justificative emise de către o persoană impozabilă, care ar fi dat naștere însuși dreptului de deducere a TVA. Practic inculpata a continuat și girat începând cu luna iulie 2012 infracțiunea de evaziune fiscală a S.C. Gardienii S.R.L și a reprezentantului acesteia, inc. P. C., creându-i acestuia convingerea că activitatea infracțională nu va fi depistată și sancționată de organul fiscal competent să efectueze verificările legale, ea însăși efectuând un astfel de control în luna octombrie 2012, pretinzând și primind în acest scop sume de bani cu titlul de mită și ulterior trafic de influență (după suspendarea din funcție) de la inculpat.″(rechizitoriu).

Și ulterior suspendării sale din funcție (03.07.2013), ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni în Dosarul Tătuțu,  Prunișoară  a continuat să primească sume de bani  cu titlu de trafic de influență, susținând față de POP CONSTANTIN că ar avea în continuare influență asupra funcționarilor din cadrul A.J.F.P. Olt dar mai ales  față de directorul acestei instituții. Nimic gratis. Totul contra cost. Potrivit rechizitoriului, 553.180,36 lei a fost folosită, din dispoziția expresă a inculpatei pentru achitarea ratelor creditului bancar ipotecar nr. 233/13.11.2012 contractat  cu Banca Transilvania suc. Slatina și a taxelor notariale aferente achiziționării imobilului situat în Ansamblul Rezidențial Parcul Privighetorilor din mun. București, în această operațiune fiind interpuși trei martori al căror unic rol a fost acela de a ascunde proprietarul real al imobilului – Prunișoară  Gheorghița care nu putea justifica în mod legal această achiziție(n.n.  finanțată în mare măsură din sumele de bani pretinse și primite ca obiect al infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență).

Cum spuneam, nepotul vicepremierului Stănescu, pus șef la Finanțe, nu a fost deloc străin de întreaga activitate infracțională, ba mai mult s-a implicat în mod direct pentru a-i acorda sprijin lui Prunișoară în procedurile derulate față de acesta și S.C. Gardienii SRL de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală – DRAF 4 Tg. Jiu. Potrivit procurorilor , pe de o parte Diaconescu a  obstrucționat controlul operativ declanșat de inspectorii antifraudă la data de 08.09.2014, în sensul predării și păstrării nejustificată și neconformă cu prevederile OPANAF 364/2009 în incinta sediului AJFP OLT a unor documente contabile ale persoanei juridice care excedau controlului declanșat „întâmplător” la aceeași dată de AJFP OLT cu privire la același contribuabil. Mai mult, din calitatea de șef al AFFP Olt a făcut telefonic mai multe intervenții  în favoarea inculpatei Prunișoară către conducerea DRAF 4 Tg. Jiu reproșând sancțiunea aplicată acesteia.

″Pe de altă parte Diaconescu Florin a acționat și indirect, determinându-i pe funcționarii din subordine  să acționeze coordonat,  prin programarea cu întârziere, realizarea, finalizarea, avizarea, aprobarea și „valorificarea” celor 3 acțiuni de control – control inopinat, inspecția fiscală și reverificarea din perioada septembrie – decembrie 2014 care au vizat S.C.Gardienii SRL, potrivit situației de fapt descrisă la pt.1.V.B,C,D,E din rechizitoriu, acordându-se astfel un ajutor material direct, public, realizat atât prin acte comisive (întocmirea, avizarea și aprobarea nelegală și neconformă cu realitatea a procesului verbal și a propunerii de inspecție fiscală din 16.09.2014, a celor 2 rapoarte de inspecție fiscală din 09 și 12 decembrie 2014 și a celor 2 decizii de impunere aferente prin care s-au stabilit doar obligații accesorii pentru produsul infracțiunii de evaziune fiscală și implicit acordarea de eficiență celor 2 deconturi de regularizare a TVA care nu respectau prevederile legale) cât și prin acte omisive (întârzierea deliberată a realizării inspecției fiscale, omisiunea deliberată a constatării infracțiunii de evaziune fiscală și a formulării plângerii penale și implicit sesizarea organului penal competent) pentru inculpații persoane juridice și fizice responsabili de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu scopul evident de a împiedica demararea unei anchete penale, de a îngreuna cercetările într-o cauză penală și de a împiedica/îngreuna tragerea la răspundere penală a persoanelor fizice și juridice responsabile de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. ″

 Potrivit DNA inculpații funcționari publici erau la curent cu posibilitatea ca totuși să se întocmit o sesizare penală de către Direcția Generală Antifraudă și cu toate astea… AU MERS MAI DEPARTE!!! La fel merge și azi nepotul, tot în funcția în care a săvârșit infracțiunile de care îl acuză procurorii anticorupție. Îndrăznește să crezi că ordinul de suspendare n-a ajuns încă…

Print

Articole asemanatoare

OFICIAL DNA: NEPOTUL VICEPREMIERULUI STĂNESCU-IMPLICARE DIRECTĂ ÎN SPRIJINIREA ACTIVITĂȚII INFRACȚIONALE! PRESIUNI LA ANTIFRAUDĂ TG.JIU PENTRU PRUNIȘOARĂ!

  1. Este bine de stiut adevarul despre asa zisa ,, influenta,,..Conform fisei postului seful de administratie este singurul care asigura relatia interinstitutionala deci si cu DRAF TG JIU..Mai mult celebrul apel telefonic de care se face atata caz a fost dat prin centrala, de pe telefonul fix al institutiei fapt care se poate dovedi.Asa se face influenta? De acum fiecare sa judece DUPA puterea mintii lui , ca noi care lucram aici si cunoastem omul si situatia reala am tras deja o concluzie.Florin Duaconescu a fost pur si simplu ,, agatat,, pentru a da bine intelegeti ce spun .PACAT ca s-a ajuns aici pentru noi toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
FINANȚELE SE ȚIN DE CAPUL LUI ADI CREȚU: PLÂNGERE SOLUȚIE PROCUROR!

După ce în mai 2016 a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii caracaleni,  acuzat de săvârşirea infracţiunilor de...

Închide