MIRCEA UNGUREANU(PISICU) MARCHEAZĂ ÎNCĂ UN DOSAR PENAL!

Mircea Ungureanu s-a dovedit a avea prin cele două societăți(Old&New și SC Roxana Miranliv) mare lipici la contracte pe bani publici. În ultimii ani însă pare că a dezvoltat acest… ″lipici″ și într- altă latură: cea penală.

După ce în iunie anul trecut  a fost reținut 24 de ore și ulterior arestat preventiv alături de alți indivizi suspectați de evaziune și spălare de bani, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina l-au făcut suspect într-un nou dosar în care se efectuează cercetări privind  infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu. Alături de el  este cercetat pentru abuz în serviciu  primarul comunei Verguleasa și alte trei persoane, fiind vorba despre contractul „Alimentare cu apa Comuna Verguleasa, Jud. Olt” obținut de Ungureanu prin firma SC Roxana Miranliv SRL(n.n.auditorii Curții de Conturi au constatat un prejudiciu 271.000 lei reprezentând plăţi pentru lucrări neexecutate sau executate parţial la obiectivul de investiţii).

Mergem înainte pentru că asta nu e tot. Cum spuneam omul are lipci și la dosare. Al treilea penal a fost înregistrat la Parchetul de e lângă Tribunalul Olt chiar anul trecut în care se fac cercetări față de SC Roxana Miranliv SRL Slatina prin administratorul acesteia Ungureanu Mircea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscal. Până în acest moment cercetările nu au putut fi finalizate de procurorii de la Olt întrucât  prin ordonanța din data de 29 iunie 2017 a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea reunirii la dosarul penal nr.2468/P/2015 al acelei unități de parchet. 

Urmare a solicitării dumneavoastră vă comunicăm faptul că la unitatea noastră de parchet, în dosarul penal în care se fac cercetări față de suspectul Ungureanu Mircea- privind infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, se efectuează cercetări și față de suspecții Piciu Valentin- privind infracțiunea de abuz în serviciu, respectiv față de Antonescu Gigi Sandi, Cîciu Alexandru și Murugă Daniel Dumitru- privind infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu.″(răspuns PJ Slatina/ 544)

Urmare a solicitării dumneavoastră vă încunoștințăm că dosarul penal 186/P/2017 în care s-au efectuat cercetări față de SC Roxana Miranliv SRL Slatina prin administratorul acesteia Ungureanu Mircea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscal, prev.de art.9 alin1 lit.c din Lg.nr.241/2005 prin ordonanța din data de 29 iunie 2017 a fost declinat în favoarea Parchetului de e lângă Tribunalul București, în vederea reunirii la dosarul penal nr.2468/P/2015 al acelei unități de parchet.″(răspuns PT Olt/ 544)

Fără doar și poate e perseverent. Nu la fel ca în afaceri , e drept, însă nu e timpul pierdut…

P.S. Timp pierdut este când încerci să suni aiurea pentru… intervenții! Deci, de data asta fără dacă se poate!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
STĂNESCU NU ACHIESEAZĂ LA MASCARADA LUI DRAGNEA!

În urmă cu două săptămâni când a avut loc team building-ul la cort, pe Grădiște, Stănescu a ținut să-i asigure ...

Închide