TRANSARENȚĂ ZERO: PSD OLT ÎȘI TINE SPONSORII LA SECRET! URMĂRIȚI CONTRACTELE…

Liderul PSD Olt nu se dezice. Rămâne cum a stabilit încă de pe vremea când era președinte al CJ Olt: transparență zero pe toate planurile. Autoritatea Electorală Permanentă  a constatat că, din totalul de 47 de filiale PSD doar şase au respectat normele legale privind finanţarea partidului. Organizația Olt e la loc de cinste, la categoria așa NU. Datele publicate de AEP arată, pe scurt, că, deși există o lege privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, iar transparenţa este unul dintre principiile acestei legi, Oltul Puternic a ales să acționeze pe lângă lege. Pentru că pot!

Raportul arată că în 2016 social democrații olteni au efectuat împrumuturi financiare ilegale, nu au publicat datele despre cotizații și nici lista donatorilor în Monitorul Oficial, nu au transmis modificările Registrului fiscal al partidului. Din nou pentru că pot, să nu uităm! Chiar dacă sunt ținuți la secret, sponsorii nu sunt greu de identificat.

E suficient să arunci o privire asupra contractelor din bani publici atribuite firmelor de casă dar și numirile în diverse funcții, bineînțeles, tot la nivelul instituțiilor publice, imediat după câștigarea alegerilor locale și parlamentare. Social democrații nu au motive să se plângă. Bani la echipă au fost, chiar mai mulți comparativ cu 2015.

 

Suma oficială pe care PSD Olt a adunat-o în 2016 a fost de  956.934 lei(202.275, în 2015), cea mai mare parte provenind din donații – 614.950 lei. Să fie bine, să nu fie rău!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
STĂNESCU CÂŞTIGĂ RĂZBOIUL CU DNA: ICCJ A RESPINS CEREREA DE REDESCHIDERE A URMĂRIRII PENALE!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a respins cererea procurorilor anticorupție de redeschidere a urmăririi penale într-un dosar ce-i vizează...

Închide