INTRE(BARE)UNDE-I MINGEA CÂND  E GOL: PĂDURARU ZICE UNA, ADI BARBU PE-A LUI!

Atât de încurcate sunt ițele șpăgilor, cel puțin în cazul celor care fac azi obiectul dosarelor în care este inculpat Vâlcov, încât greu le vine atât celor ce le-au dat cât și celor care le-au intermediat, să le deslușească azi, la mai bine de cinci ani de la data ″tranzacțiilor″.

Martori în dosarul de la Tribunalul Dolj, Adi Barbu și Sorin Păduraru nu au reuși nici de data aceasta să fie pe aceeași lungime de undă. Păduraru confirmă că s-a supus solicitării lui Prina de a da un comision de 10% pentru contractul privind reabilitarea Centrului istoric: „În 2012 am participat la licitaţia organizată de Primăria Slatina şi am încheiat un contract pentru reabilitarea centrului istoric. După licitaţie, dar înainte de semnarea contractului, Prina a luat legătura cu mine, m-a chemat la Direcția Econmică  și mi-a cerut un comision de 10% pe care l-am dat în trei tranșe.  După ce am încasat rimii bani conform contractului Prina l-a trimis pe Melinte la mine să îi dau  parte din bani. I-am dat atunci aproximativ 300.000 lei, la mine în birou în prezența fratelui meu. Nu știu dacă Melinte i-a dus banii lui Prina imediat sau dacă au ajuns la Prina. Eu i-am dat.  Celelalte două tranşe le-am dat lui Adi Barbu, trimis de Prina. 

Adi Barbu neagă însă că a primit cele două tranșe și confirmă dar una dintre ele:″La sfârşitul primăverii 2012, Minel Prina m-a rugat să mă întâlnesc cu Sorin Păduraru, deoarece acesta i-a spus că nu-i răspund la telefon. În aceeaşi seară am mers la locuinţa lui Păduraru, mi-a dat o pungă de cadouri să i-o dau lui Lucian Şuşală, fără să precizeze ce era în pungă şi pentru ce trebuia să i-o dau.″

″Știați ce conținea acea pungă pe care v-a dat-o Păduraru″, a venit întrebarea din partea judecătoarei. ″Nu știam. Mi-a spus să i-o duc lui Șușală. Dacă îmi spunea ce conține cu siguranță aș fi refuzat să o iau″, susține Adi Barbu. Păduraru o întoarce din nou: ″Nu i-am spus că banii trebuie să îi ducă lui Șușală. Nici nu îl cunoșteam, nu vorbisem până atunci cu Șușală″.

″De ce martorul audiat înaintea dumneavoastră a declarat că dar o singură dată v-ați întâlnict iar dumneavastră susțineți că i-ați dat două tranșe din comision?, a intervenit judecătoarea în tmpul declarației lui Păduraru.

″Nu știu de ce spune asta. Treaba lui…″,  concluzionat Păduraru.

Pe declarațiile celor doi martori  inculpatul Vâlcov n-a ratat ocazia să acuze din nou procurorul că i-a fabricat un dosar bazat pe vorbe(n.n. lait motiv la fiecare termen). Cert este că, o dată, de două sau trei ori, toți martorii audiați confirmă șpăgile. Deocamdată cele din dosarele aflate în instanță. În disjungeri rămâne de văzut ce soluții se vor da.

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
VÂLCOV NU SCAPĂ! CONSILIERUL LUI DĂNCILĂ RĂMÂNE SUB CONTROL JUDICIAR!

O nouă încercare a inculpatului Vâlcov de a scăpa de măsura controlului judiciar a  eșuat. Judecătorii Tribunalului Dolj au admis...

Închide