FOSTUL DEȚINUT CORNEL CIOCAN VREA SĂ INTRE PE PIAȚA GUNOAIELOR! ÎI SUFLĂ ÎN CEAFĂ UN ALT AFACERIST CONTROVERSAT!

Mai devreme chiar de cât anticipam și noi afacerea ″Gunoiu′″ va începe să pompeze bani în firmele de casă. Am spus-o încă de anul trecut, este o afacere care pute și din depozitul ecologic de la Bălteni, iar realitatea acestor zile nu ne contrazice deloc, ba dimpotrivă scoate la suprafață mirosul.

Proaspăt eliberat din pușcărie, fratele deputatului PSD de Olt, Dan Ciocan, intră în forță pe piața gunoaielor. Cu societatea în care Cornel Ciocan a fost asociat până în 2012 când a intrat în atenția organelor de anchetă, SC Clean PrestActiv SRL,  vrea azi să obțină Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activitații de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bălteni, a Stațiilor de transfer și monitorizarea depozitelor neconforme închise din județul Olt. (Suntem datori,având în vedere mai ales insistența cu care un alt personaj trimis la rându-i în judecată, a ținut să ne convingă de faptul că ″nea Dan e liber, a dat chef la Rotunda, serios, de acolo vin acum, i-am cântat″,   cu o erată cu privire la personajul în cauză, care a fost încarcerat la Rahova și a fost eliberat în decursul lunii noiembrie-doar coincidență cu deținutul de la Severin- vezi MOŞ NICOLAE LA PENITENCIARUL DROBETA TURNU SEVERIN: PENTRU DEȚINUTUL CIOCAN, DE LA CJ OLT 4 MILIOANE FĂRĂ TVA!  Erata nu vizează însă contractul, el a fost atribuit firmei fostului deținut, SC ALEXCOR TRADING SRL.)

În ultimii ani, cu această societatea fostul deținut de la Rahova a dat cu mătura în cele patru piețe de pe raza Sectorului 4 de vreo 581.400 lei plus TVA, cu mopul la Spitalul Județean Constanța, a șters praful praful prin sediul MDRAP( să nu-l deranjeze pe ministrul de la vremea aceea-Liviu Dragnea) de 612.973,40 lei numai într-un an și exemplele însumează foarte multe zerouri. Pentru depozitul de la Bălteni a fost nevoie ca Ciocan să apeleze la un mic artificiu, care nu-i dăunează, dimpotrivă îl trimite cu un pas înainte spre a fi declarat câștigătorul contractului. SC Clean Prest Activ SRL, fostă Dancor Cleaning SRL, are ca obiect de activitate ″Activitati generale (nespecializate) de curatenie interioara a cladirilor″, așadar i-ar fi fost imposibil să se încadreze în criteriile menționate în caietul de sarcini.  condiţiile pe care ofertanţii trebuie să le îndeplinească, cu precădere cel potrivit căruia  „ofertantul trebuie să probeze că în ultimii 3 ani a prestat în cadrul a maximum 3 contracte servicii similare cu cele care fac obiectul contractului care urmează a fi atribuit, care includ cel putin activitatea de colectare a deșeurilor municipale a 118.000 tone/an.  Ori SC Clean Prest Activ SRL a dat cu mopul, a trecut și cu mătura, a asiprat banii publici dar nu se încadrează pe gunoi. Aceasta a fost principala chestiune despre care am consemnat la momentul la care consilierii județeni au avut în față, la aprobat documentația pentru întregul proiect, și pe care au votat-o cu ambele mâini(n.n. pentru deontologie- AFACEREA GUNOIU′:START LICITAŢIE. WHO’S THE WINNER ?), pentru că una din   cerințele ″obligatorii″ aducea mai jos și soluția: „Capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului poate fi susţinută, pentru îndeplinirea contractului şi de o alta persoană, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între ofertant şi persoana respectivă.”

  Iar Clean Prest Activ are susținere. Și nu doar politică!  În asociere pentru depozitul de la Bălteni vine cu nimeni alta decât SC Salubris SA, tocmai societatea care a  primit în mandatul lui Vâlcov contractul deconcesiune nr. 1 1295/25.08.2010  având ca obiect printre altele si activitățile de colectare si transport deseuri municipale, pe o perioadă de 25 de ani. (n.n. reamintim că asociatul societății, Nandor Katona, audiat de procurori în mai 2015, declara că în perioada 2012 – 2013 dat lui Vâlcov prin Șușală suma 200.000 de lei pentru a-i investi într-o curăţătorie chimică – Spotless). Iată cum ″victima″ SC Salubris căreia niște unii îi plângeau de milă la momentul la care Primăria Slatina a modificat contractul de concesiune (n.n. în sensul că, începând cu data operaţionalizării Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Olt, Salubris nu va mai colecta gunoiul, ci se va ocupa doar de măturatul şi deszăpezirea străzilor din oraş),   nu acceptat negocierea cu Primăria Slatina degeaba ci pentru ca ulterior să revină în bussines pe ușa din dos și pe… asociere sigură! Cum pălește azi tot circul din Consiliul Local Slatina creat în jurul acestui subiect în toamna anului trecut, incluzând aici și rolul de salvator pe care și-l atribuia primarul Moț, personajul pozitiv care ce să vezi se lupta cu piedicile puse de… baronul cel rău. Greu de crezut că azi mai există cineva care să nu simt mirosul de gunoi, să nu vadă traseul bine calculat al acestei afaceri din septembrie anul trecut și până azi. Cu siguranță nici cei orbiți prin contracte nu pot ignora cele de mai sus.

Un singur hop mai are Ciocan de trecut: îi suflă în ceafă un alt afacerist la fel de controversat care vrea să obțină contractul. Este vorba de Girexim Universal SA, firma lui Gheorghe Văsîi, născut în judeţul Olt şi naturalizat în Argeş, arestat în 2014 în dosarul de corupţie al fostului primar piteştean Tudor Pendiuc, iar în 2016  reținut pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, pus ulterior sub control judiciar pe cauţiune stabilită la 2.000.000 de lei. Afaceristul Gheorghe Văsîi asigură servicii de salubrizare pentru Municipiul Giurgiu încă din anul 2012, printr-o altă firmă de-a sa, Financiar Urban SRL. Aceasta a prestat servicii de salubrizare pentru diverse instituţii publice în valoare de 19,3 milioane de euro, în ultimii ani.

Asta e, ăștia suntem, cu legea în mână,  firmele cu patroni penali, arestaţi sau judecaţi în dosarele de corupţie ale unor funcţionari, pot participa la licitaţii şi câştiga în continuare contracte din bani publice. Acest lucru este posibil inclusiv în cazul firmelor care au beneficiat direct de contracte obţinute prin şpagă şi de la care statul încearcă să recupereze prejudiciile create, aşa cum este cazul Girexim Universal dar și Cornel Ciocan !

Greşeala penală recunoscută sau executată este se pare nu doar pe deplin iertată de stat, ba chiar răsplătită cu alţi bani publici.

P.S. Acesta este doar despre prima parte a proiectului. Licitaţia privind colectarea şi transportul gunoiului este deocamdată suspendată la CNSC. Alți bani, alte firme, altă distracție. Va fi cu siguranță!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
JUDECĂTORII DIN OLT- PROTEST ÎN TĂCERE ÎN FAȚA PALATULUI DE JUSTIȚIE ȘI LA JUDECĂTORIA SLATINA!

Ca urmare a adoptării de către Camera Deputaţilor a unor proiecte de lege privind domeniul justiţiei, cu ignorarea avizului negativ...

Închide