DE PAZĂ ÎN LANUL DE… BURUIENI! DRAGNEA E BINE, PLĂTEŞTE MOŢ!

Se spune că paza bună trece primejdia rea. Dar ce te faci când nu e primejdie? Plăteşti, că are balta peşte! Cine ce treabă are cu tine când ai în pix bugetul municipiului reşedinţă de judeţ şi eşti convins că nu trebuie să dai socoteală nimănui. Dacă unii au putut să facă asta 10 ani de zile fără nici o „interferenţă” din partea… abilitaţilor, de ce n-ar merge iar ulcioru′ la apă?! Merge, merge ca uns, la fel cum a fost perfectat de curând şi contractul de „Servicii de paza la obiectivele Municipiului Slatina”, valoare totală- 4.872.236. În primul anunţ de participare publicat la 1 aprilie 2016 se stabilea ca dată a licitaţiei 8.06.2016. Au urmat  o serie de contestaţii, iniţial, în 26 iunie, SC Europrotect Security SRL depune contestaţia nr. 1582 împotriva rezultatului procedurii de atribuire prin care solicită anularea rezultatului procedurii, a raportului procedurii de atribuire şi a actelor subsecvente acestuia, ca fiind netemeinice şi nelegale. CNSC dă câştig de cauză şi obligă Municipiul Slatina să procedeze la verificarea propunerii financiare prezentate de S.C. Ticoni Protecţie şi Pază S.R.L. şi să stabilească rezultatul procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii. În octombrie şi S.C. Ticoni Protecţie şi Pază S.R.L. contestă a CNSC astfel că abia luna aceasta a fost posibilă încheierea contractului. Aşadar la această dată „suntem păziţi” bine rău de angajaţii firmei de la Teleorman, să nu se simtă stingheră SC Tel Drum când încasează pentru lucrări de reabilitare stradală(n.n. fără TVA peste 23 de milioane de euro). Zice presa locală din judeţul lui Dragnea că îţele se întrepătund cumva, undeva în ograda firmelor de casă ale preşedintelui PSD, printre ele numărându-se, ce să vezi, chiar şi SC Europrotect Security SRL. Da acesta e doar un detaliu, aproape de neluat în calcul având în vedere faptul că Oltul Puternic s-a obişnuit să-i dea lu′ domnu′ Dragnea şi în procente şi în lei iar la schimb să primească un coş plin cu promisiuni, asemeni celui cu roşii  de la Cilieni…

 Din prea multă grijă pentru siguranţa slătinenilor Moţ pune pază peste tot. Şi la… nimic. Aşa cum este centrala fotovoltaică, moartă în faşă dar totuşi trecută în caietul de sarcini ca obiectiv ce necesită a fi păzit de o persoană. Cum aşa? Eroare? Greu de crezut având în vedere faptul că măreţul proiect a fost declarat mort şi îngropat la 31 decembrie 2015(n.n.data limită pentru decontarea cheltuielilor din proiectele cu fonduri europene când s-a pierdut finanţarea), ori anunţul de atribuire am arătat mai sus datează din aprilie 2016. Noaptea minţii- n-avem centrală da′ o păzim!!!

Cel mai mare efort urmează însă să-l depună agentul care, potrivit caietului de sarcini, va trebui să asigure paza la „Imobilul Skate-Parc”. E cert, a promis Moţ skate parc(n.n. deşi caietul de sarcini a fost întocmit înainte ca Moţ să fie făcut primar….(???)), dar nu avem imobil. Fizic nu există decât un teren pe care autorităţile locale l-au identificat ca fiind potrivt pentru realizarea promisiunii. Nu apare, indiferent ce eforturi de imaginaţie ai face, imobilul pentru care firma din Teleorman încasează. Poate vrea primarul să păzească cineva să nu crească buruienile pe terenul respectiv? Să fii încurcat ierbicidul cu agentul de pază?

În ambele cazuri o fi vreo eroare… Sau poate „două detalii” nesemnificative. Cert e că ambele se plătesc. Staţi liniştiţi, plata se face din buget, de la slătineni, şi nu de la Moţ sau, mai rău, de la Dragnea!!!

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
CINEVA SĂ-L ACTUALIZEZE PE DELUREANU! MINISTRU′ DE LA OLT FUSE ŞI SE DUSE!

Virgil Delureanu, vicepreş. la CJ Olt. Acelaşi dintotdeauna. Cap plecat în faţa şefului, sabia nu-l taie ci dimpotrivă, îl trimite...

Închide