BARONU′ ARENDEAZĂ TOT! 

Nimic nu scapă, totul se arendează! De la primărie la şoală, subvenţiile să curgă! Baronu′ ştie cum se face pentru că face! Nu direct ci prin firma la care până nu  de mult a fost acţionar şi administrator.

Este vorba de SC Ferma Veche SRL, societate înfiinţată în 2011 la Piatra“ Olt, str. Alunis 63, acţionari Claudiu Postolache şi Marius Oprescu. În februarie 2013 între Şcoala Gimnazială Piatra şi SC Ferma Veche a fost încheiat contractul de arendă nr. 111. Conform documentului, unitatea şcolară a arendat suprafaţa de teren de 5.00 ha , pe o perioadă de 10 ani, nivelul arendei a fost prevăzut la 600 kg produse/ha, iar echivalentul în lei al arendei trebuia plătit anual în termen de 90 de zile de la recoltare. Însă societatea din care Oprescu s-a retras, în locul lui intrând Jerdea Ion(n.n. un alt pion de bază cum lesne se poate observa din schema societăţilor) nu a achitat până în 2015 nici un leu Şcolii Gimnaziale Piatra Olt. Pentru că s-a putut, pentru că primarul, nu-i aşa, e om de treabă, Ferma Veche a explotat terenul unităţii de învăţământ până în iunie 2016 când a venit Curtea de Conturi şi-a constatat abaterea.

Din verificarea documentelor de evidenţă contabilă şi tehnic-operativă s-a constatat că până la data auditului echivalentul în lei al arendei pe perioada 2012-2015 nu a fost încasat dar nici nu a fost înregistrat în evidenţa contabilă a Şcoalii Gimnaziale Piatra oraş Piatra Olt ca venituri din arendă de încasat. Abaterea s-a produs pe fondul unei urmăriri insuficiente a tuturor veniturilor bugetului local, în vederea stabilirii, urmăririi şi incasării acestora.

14962323_1253859728018791_534869897_nValoarea estimativă a abaterii consemnată în raportul de control este suma de 5220 lei-venituri din arendă pe perioada 2012-2015. Urmare a celor constatate auditorii au solicitat ordonatorului de credite să dispună măsuri pentru încasarea veniturilor din arendă prevăzute în Contractul de arendare nr.111/27.02.2013, inclusiv penalităţile calculate conform legii(pct.4 din Decizie).

La data la care auditorii verificau aceste aspecte, SC Ferma Veche luase deja drumul falimentului(Dosar nr. 299/104/2014), cale pe care au urmat-o de altfel majoritatea firmelor ce poartă amprenta baronului Oprescu şi bineînţeles a păpuşarului Postolache(n.n. printre creditori numărându-se si A.N.A.F. care nu a mai 14937105_1253879021350195_501728499_napucat să facă controlul ulterior pentru T.V.A.-€“ul de 600.000 RON rambursat!!!).

«Prin cererea înregistrată sub nr.299/104/2014 pe rolul Tribunalului Olt – Secția a IIa Civilă, de contencios administrativ și fiscal, debitoarea SC Ferma Veche SRL a formulat cerere prin care a solicitat în temeiul dispozițiilor art.27 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței față de această societate.

În fapt, se arată că SC Ferma Veche SRL este în stare de insolvență și nu mai face față cheltuielilor exigibile, drept pentru care solicita deschiderea procedurii generale de insolventa, urmând ca în termen legal, sa propună un plan de reorganizare care sa permită redresarea societății și achitarea creanțelor conform unui grafic.
Menționează că, în perioada 01.01.2013 31.12.2013 profitul a scăzut substanțial pana la 20.430 lei, suma ce rezulta din datele financiare preliminare, aferente anului 2013 ceea ce a determinat la o lipsa acuta de lichidități.»
P.S. Cam tardiv şi degeaba demersul primarului Udrescu de a elimina de pe site-ul Primăriei Piatra Olt raportul Camerei de Conturi Olt!  Mai multă vigilenţă, măcar din partea viceprimarului- cumnatul baronului Oprescu sau soţiei consilier juridic pe ştatul de plată al aceleiaşi primării. 
Print

Articole asemanatoare

BARONU′ ARENDEAZĂ TOT! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
EVALUATORUL BEZNEA, „INGREDIENTUL SPECIAL” DIN REŢETA AFACERILOR IMOBILIARE PENALE!

Una bucată primar şpăgar, un grup bine închegat de slugi gata oricând să-şi pună semnătura întocmai cum primesc ordinul şi...

Închide