PROCURORII AU GĂSIT-O PE ELODIA. AU INSTITUIT CONTROL JUDICIAR!

„Elodia de Drăgăneşti” a apărut. După ce vreme de 8 ani drăgăneştenii l-au dat dispărut pe primarul Pantelie Rotaru, procurorii de la Tribunalul Olt l-au găsit în sfârşit. Noroc cu auto al firmei soţiei pe care primarul a reparat-o din bani publici(n.n. considerând probabil că Primăria Drăgăneşti este propria afacere), şi astfel procurorii i-au luat urma. Pentru infracţiunea de abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals împotriva  „Elodiei de Drăgăneşti”(n.n. cunoscut astfel atât în localitate cât şi în rândul colegilor primari) a fost luată măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în sarcina inculpatului instituindu-se printre alte obligaţii, şi aceea de a nu mai exercita funcţia de primar al oraşului Drăgăneşti- Olt, în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta penală din prezenta cauză. Deşi a contestatat atât măsura controlului judiciar dar şi interdicţia de a-şi exercita funcţia, Rotaru mai are de aşteptat, întrucât judecătorii Tribunalului Olt au dispus declinarea competenţei soluţionării plângerii formulată de inculpat împotriva ordonanţei procurorului din data de 8 septembrie 2016, emisă în dosarul nr. 258/P/2016, în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Caracal.

Ana Maria Cojocaru

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
CÂND PISICA E ÎN CONCEDIU, OPRESCU DĂ… PE SURSE!

O nouă rundă în războiul dintre  Stănescu- preşedinte al PSD Olt şi Oprescu preş. al CJ Olt pe de o...

Închide