PRIMĂRIA PIATRA OLT, PION PE TABLA DE ŞAH ÎN DOSARUL DE UCIDERE DIN CULPĂ AL BARONULUI OPRESCU!

Un nou termen în dosarul în care Marius Oprescu, preşedinte al CJ Olt a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. O nouă amânare aşa cum ne-am obişnuit deja.

Intrat pe fond după ce mai bine de un an a stat în camera preliminară, de la începutul acestui an procesul a fost amânat de la o lună la alta, fără ca inculpatul să ajungă la bară.  Ultimele două termene s-au învârtit în jurul aceleiaşi solicitări venită din partea apărătorilor inculpatului, „emiterea unei adrese către primăria ultimului domiciliu al defunctului pentru a se comunica moştenitorii„. Din mai şi până la termenul din 6 septembrie Primăria Piatra Olt n-a reuşit să emită adresa cu datele solicitate. S-au stecurat… „omisiuni” şi astfel s-au obţinut două amânări, până pe 11 octombrie 2016.  Rămâne de văzut dacă funcţionarii primăriei condusă de Udrescu şi de cumnatul lui Oprescu din poziţia de viceprimar((n.n. doar o coincidenţă!!!) vor reuşi să transmită până la termenul următor deja celebra adresă cu toate datele complete, fără alte „omisiuni”.

AMC

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
PROCURORII AU GĂSIT-O PE ELODIA. AU INSTITUIT CONTROL JUDICIAR!

"Elodia de Drăgăneşti" a apărut. După ce vreme de 8 ani drăgăneştenii l-au dat dispărut pe primarul Pantelie Rotaru, procurorii...

Închide