Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

DENUNŢĂTORUL LUI VÂLCOV, SORIN PĂDURARU, A FOST PUS SUB CONTROL JUDICIAR!

04. mai. 2016

Lui Vâlcov i-a dat şagă şi-a fugit glonţ la DNA să-l denunţe, scăpând astfel de acuzaţia de dare de mită. Dar la Izvoarele s-a spart ulciorul!!!

paduraruAutontitulatul om de afaceri Sorin Alexandru Păduraru, cel care mai nou se recomandă mogul de presă, a fost pus sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu primarul PSD, Florian Constantin! Potrivit anchetatorilor, în privinţa edilului s-a reţinut că „la data de 19.08.2013 inculpatul a angajat patrimonial, comuna Izvoarele, printr-un contract de împrumut, ce a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, pentru finanţarea lucrării de construcţii vizând proiectul „Campus Şcolar la Şcoala de Arte şi Meserii Izvoarele, jud. Olt”, creând astfel o pagubă în patrimoniul comunei Izvoarele, în cuantum de 216 002,92 lei.”

Pe 25 aprilie acesta a fost pus sub control judiciar, în sarcina inculpatului  instituindu-se, printre alte obligaţii, şi aceea de a nu mai exercita funcţia de primar al comunei Izvoarele, în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta penală din prezenta cauză.

La pachet, măsură preventivă şi pentru  Păduraru. Pentru că edilul, un om pe care un alt urmărit penal, Marius Oprescu a ţinut să precizeze public că îl apreciază după ce a fost pus sub urmărire penală,catalogând fapta sa drept „un act de curaj”, a încurcat instituţia bancară la care orice unitate apelează în vederea contractării unui împrumut cu o societate comercială pe numele ei SC Condor SRL. Aşa se face că în august 2013 Primăria Izvoarele s-a împrumutat de la  Păduraru pentru plata lucrărilor de construcţii vizând proiectul „Campus Şcolar la Şcoala de Arte şi Meserii Izvoarele, jud. Olt”. Culmea coincidenţei, proiectul cu pricina a fost adjudecat chiar de SC Condor SRL.

Aşadar,  împrumutul pe care primarul l-a luat de la Păduraru era destinat… lui Păduraru!!!

«Urmare solicitării dvs. adresată acestei unităţi de parchet, vă informăm că, în dosarul penal înregistrat pe rolul acestei unităţi de parchet(nr.nr. 579/P/2015) se efectuează cercetări împotriva numiţilor Constantin Florian şi Păduraru Sorin Alexandru, iar în ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, din perspectiva infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, asimilată infracţiunilor de corupţie, prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 13/2 din Lg. nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. 1 C.p.

În sarcina numitului Păduraru Sorin Alexandru  s-a reţinut faptul că, în calitate de reprezentant al părţii creditoare SC CONDOR SRL Slatina, l-a ajutat pe numitul Constantin Florian, în calitate de primar al comunei Izvoarele jud. Olt, să încheie un contract de împrumut cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, care stipulează că împrumuturile unităţilor administrativ teritoriale se efectuează de la băncile comerciale sau de la instituţii de credit, iar  respectiva societate comerciala , nu are un astfel de obiect de activitate.»

Păduraru a contestat deja controlul judiciar: Solutia pe scurt: Încheierea Nr. 37/2016 În baza art. 213 alin 1 Cod procedura penala admite excepţia privind necompetenta materiala a Tribunalului Olt invocată de reprezentantul Ministerului Public. În baza art. 50 Cod de procedura penala dispune declinarea competentei de soluţionare a cauzei, având ca obiect plângere formulată de petentul Păduraru Sorin Alexandru împotriva ordonanţei procurorului, prin care s-a dispus măsura controlului judiciar în data de 25.04.2016 în dosarul de urmărire penală nr. 579/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în favoarea Judecătoriei Slatina. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute în vedere la soluţionarea contestaţiei de către Judecătoria Slatina. Definitiva. Pronunţată în cameră de consiliu astăzi, 29.04.2016.

Ana Maria Cojocaru

Print

5 thoughts on “DENUNŢĂTORUL LUI VÂLCOV, SORIN PĂDURARU, A FOST PUS SUB CONTROL JUDICIAR!

  1. Un ticalos da plateste angajatii cat mai putin,are grija aproape permanenta sa se uite cu fundul la angajati pe care vrea sa ii bage in sclavie pt nevestele lor la fel si el si taicaso.Nu te ajuta cu nimic.O rusine umana.Asta e fata lui analizatil.

  2. Concret ,singurul ziar care spune adevarul in Slatina restul sunt in ceata!!! Mai ales lipitoarea de George Radu linge in cur pe Rotea dupa ce la platit !!! Respect Concret!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!