În politică lumea intră pentru că are un interes: Rotea -lobby pentru Păduraru, şpagă pentru Vâlcov!

sarbatoarea nucului de la curtisoara (3)Intrat deja în rolul de candidat, rămas în continuare denunţător în Dosarul Vâlcov II în care va fi citat să dea declaraţii în perioada următoare în faţa magistraţilor de la Tribunalul Olt, Rotea Cătălin Ştefan, descrie, cu subiect şi predicat scopul şi durata intrării sale în politică.

În politică lumea intră pentru că are un interes. Unii înţeleg acest interes ca avantaje personale, ca avantaje proprii  fie că vor să-şi găsească un loc de muncă, fie că au un copil pe care vor să-l angajeze, alţii intră la o vărstă respectabilă după ce au demonstrat societăţii că pot face ceva şi vor să se implice în ceva pentru societatea în care trăiesc

Din puţul gândirii a cuvântat.

valcov-roteaCum la o vârstă respectabilă nu a ajuns, ca toată lumea(n.n. lumea bună în care se învârte pulifriciul…) Rotea a intrat în politică pentru c-a avut un interes: avantaje personale şi loc de muncă.   Nu-l contrazicem! N-avem cum! Nu sunt argumente contra, doar pro. După cum urmează…

A intrat în PNL când  Vâlcov l-a dat afară din Casa de Cultură a Tineretului unde încropise o afacere cu alţi doi amici. Avea deja planului noului City Hotel şi pe deasupra nu ştia la acea vreme cât de util poate fi Rotea la căratul şpăgii. A aflat mai târziu după ce tânărul cu interes a zăbovit o perioadă pe lângă Ciugulea(n.n. preşedinte PNL la acel moment), pentru voce şi talent a fost puş şef la Mediu iar apoi prefect de Olt. L-a luat şi Ştirbu de bun, l-a pus candidat la europarlamentare şi, după ce-a vorbit la microfon, de lângă Iohanis s-a dat jos de pe afiş chiar la Vâlcov la cabinet.

Aici s-a specializat în cărat şpagă. S-a dus o dată la Păduraru acasă să încaseze prima tranşă, în septembrie 2014, cu grijă a introdus maşina în curte şi-a ieşit câteva minute mai târziu  cu o  geantă de voiaj pe bancheta din spate a maşinii – 1.500.000 lei. S-a dus şi-a doua oară, de data aceasta în parcare la City, dar tot pe bancheta din spate, tot într-o geantă a luat 200.000 lei. Exact aşa cum îi stă bine unui şef de cabinet al ministrului Finanţelor!!!

Pe interes! După ce l-a condus pe Vâlcov la Beciul Domnesc a ajuns în subordinea lui Dragnea iar la scurt timp l-a pus Stănescu şef la Evidenţa Populaţiei. Recomandat bineînţeles de experienţa  dovedită prin denunţurile depuse! A ţinut bine evidenţa şpăgilor(n.n. a scris ceva pagini)!

Aşadar, pulifriciul care azi se vrea primar la Balş a arătat, cu fapte nu cu vorbe, ce l-a mânat pe el în luptă: interesul personal!

Mergem înainte… la Tribunalul Olt! În curând!!!

Ana Maria Cojocaru

Print

Articole asemanatoare

În politică lumea intră pentru că are un interes: Rotea -lobby pentru Păduraru, şpagă pentru Vâlcov!

  1. Super tare articolul !!
    Mult succes in continuare ,sunteti singurul ziar din Slatina care mereu a pus pe masa adevarul din Slatina ,coruptia si jigodia care se vrea Primar de Bals . Mai lipseste sa candideze mogulu de Paduraru la Primaria Slatina si suntem aranjati pe viata! Mult respect Concret!!!
    Un carator de spaga Primar???
    In ce film suntem???
    Prosti imbecili sau ne cred tampiti?
    La puscarie va e locul Rotea+Paduraru+Susala ca au fost impreuna la denunturi la DNA ! Priviti data denunturilor si ora ! Unu langa altu ca „PULIFRICI” asa le sta bine !!!
    Respect Concret in Olt !!!

  2. felicitari pt articol, se vede ca dvs chiar sunteti obiectiva, am citit despre domnul acesta rotea in in ziarul concurent G Noua, iar un anume Jifcu mai are putin si posibil sa si faca schimbare de sex din cauza lui rotea si a lui oprescu, se pare ca este super indragostit de cei doi ,prea ii lauda zi de zi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
MOŢ S-A ÎNŢELES CU BĂLAŞA!

Ei între ei şi niciunul cu slătinenii... «Care este primul lucru de care ar trebui să se ocupe noul primar?»...

Închide