FOTBALUL, DRAGOSTEA LOR: PULIFRICII LUI VÂLCOV L-AU DENUNȚAT. AI LUI POSTOLACHE AU FOST DEJA CITAȚI!

„În urma solicitării dumneavoastră, vă comunicam faptul că în acest moment al anchetei nu pot fi făcute precizări cu privire la activitățile judiciare desfășurate, urmând ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis un comunicat. Vă mulțumim pentru înțelegere!“- Parchetul Slatina.

300x194Așadar cercetările continuă! Afacerea BANI PENTRU FOTBAL a intrat pe mâna procurorilor care încearcă să-i descurce ițele. Nu sunt foarte încurcate, dar sunt multe. De la Piatra Olt la Slatina. Nu este vorba doar de o banală echipă de fotbal, ci de o adevărată caracatiță ale cărei tentacule au fost adânc înfipte atât în bugetul CJ Olt cât și în cel al Primăriei Slatina.

Am consemnat de-a lungul timpului despre cum s-au sifonat banii publici sub masca ,,unei echipe pentru slătineni″. De la Asociația Clubul Sportiv Aluminiu ALRO, la Asociatia Clubul Sportiv ALPROM Slatina, de la Clubul Sportiv Municipal Slatina la Sport Club FC Piatra Olt, apoi la S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A. și Asociatia CLUBUL SPORTIV F.C. OLT.

Ca și șpăgarul Vâlcov, și Postolache are pulifricii lui. Citându-l pe Picasso, „avea cine să gândească pentru ei″. Ivan Ionuț a fost doar ultimul președinte al penultimei decedate FC Olt. Cismaru, este încă administraor public și încasează lunar de la Primăria Slatina.  Au multe de spus procurorilor , cunosc dar nu până la cel mai mic detaliu. Știe mai bine nașul său Marius Oprescu. Și dacă nici aici procurorii nu găsesc toate răspunsurile, cheia este sigur la Claudiu Postolache!

Așteptăm ca „stadiul cercetărilor” să permită procurorilor emiterea unui comunicat către presă cu privire la dosarul penal în cauză. 

Până atunci, pentru reîmprospătarea memoriei opiniei publice, redăm doar o parte din mecanimul pus la cale de cei ce-au simțit mirosul banilor din fotbal și mai ales care s-au înfruptat din ei.

Untitleddf

lllDIN PASIUNE PENTRU… BANII PUBLICI!!!

În anul 2010 primăria Slatina plătea suma de 250.000 lei -conform H.C.L. nr. 289/08.12.2010 care a avut la baza Expunerea de motive nr. 28759/07.12.2010 a primarului  iar în anul 2011, încă 1.000.000 lei conform H.C.L. nr. 259/28.10.2011 adoptata in urma Expunerii de motive nr. 29732/27.10.2011 a primarului,  în contul altei entități sportive de drept privat, respectiv Asociatia Clubul Sportiv ALPROM Slatina (C.F. 12790337) in loc de Asociatia Clubul Sportiv Aluminiu ALRO (C.F. 1038044) acestea fuzionand dupa data efectuarii platilor.

Conform H.C.L. nr. 168/26.07.2011, s-a aprobat „cedarea dreptului de participare de catre Clubul Sportiv Municipal Slatina, aflat in subordinea Consiliului Local Slatina catre o societate sportiva pe actiuni infiintata cu respectarea prevederilor legale ale F.R.F., persoana juridica de drept privat”. Conform art. 3 al aceleiasi hotarari „se imputerniceste Directorul Clubului Sportiv Municipal Slatina, dl. Cismaru Constantin – Cristian, sa semneze contractul de cesiune a dreptului de participare (joc) in Campionatul National de Fotbal, Liga a II-a si orice documente necesare pentru aducerea la indeplinire a hotararii.

          Societatea sportiva pe actiuni, infiintata la data de 28.07.2011, la doua zile dupa adoptarea H.C.L. nr. 168/26.07.2011 a fost S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A. Slatina (J28/502/2011, C.U.I. 28927938) care ii avea ca actionari pe Postolache Claudiu si Cismaru Constantin – Cristian. Asadar,  Cismaru Constantin – Cristian, varul primarului Vilcov Darius – Bogdan, a semnat din partea Consiliului Local Slatina contractul de cesiune a Clubului Sportiv Municipal – Fotbal catre S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A. in care era actionar. Societatii comerciale nou infiintate i s-au cedat si jucatorii Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO – Fotbal.

          La scurt timp dupa semnarea contractului de cesiune, in urma adresei nr. 1341/12.10.2011 a Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO Slatina inregistrata la Primaria Slatina sub nr. 9861/24.10.2011 si a Expunerii de motive a Primarului Mun. Slatina, inregistrata sub nr. 29.732/27.10.2011, Consiliul Local Slatina a adoptat Hotararea Proiect nr. 366/27.10.2011 prin care se aproba acordarea unui sprijin financiar nerambursabil in suma de 1.000.000 RON Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO Slatina pentru sustinerea activitatii de performanta in anul 2011/2012 (sezonul competitional). Inainte de cesiunea C.S.M. Slatina – Fotbal din data de 26.07.2011, Consiliul Local Slatina a acordat dreptul de folosinta gratuita a terenurilor de fotbal nr. 1 si nr. 3 din cadrul Complexului Sportiv „1 MAI”, Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO – Fotbal in vederea disputarii meciurilor oficiale de campionat in perioada 01.04.2011 – 30.06.2012 in baza unui protocol incheiat intre parti cu posibilitatea prelungirii (H.C.L. nr. 70/31.03.2011).

          In concluzie, atat jucatorii Clubul Sportiv Municipal Slatina cat si cei ai Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO Slatina compuneau nou – infiintata S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A., beneficiara de fapt a sumelor acordate de Consiliul Local Slatina si dreptului gratuit de joc pe Stadionul „1 MAI”, o investitie a Consiliului Local Slatina. Cu toate ca in anul 2012 a fost incheiat un contract de finantare nerambursabila cu perioada de derulare Mai – Decembrie 2012, sprijinul financiar s-a justificat si cu plati din lunile anterioare incheierii contractului, respectiv Ianuarie, Februarie si Martie 2012, cuprinse in anexa 12.2 la ultima justificare din 21.12.2012, contrar prevederilor contractului nr. 6020/29.05.2012. Suma platita a fost de 1.530.000 lei.

          Totodata, cu toate ca S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A. era inscrisa in etapa competitionala 2012 – 2013, directorul Clubul Sportiv Municipal Slatina dupa semnarea contractului de cesiune a dreptului de joc, a pregatit intrarea in procedura insolventei – FALIMENT a S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A. si infiintarea unei asociatii cu acelasi nume, Asociatia CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina cu sediul in Slatina, Str. Ctin Brancoveanu nr. 3 (aceeasi adresa cu S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A.) inregistrata sub nr. 6977/311/2012 la Judecatoria Slatina – Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.

  • Prin cererea nr. 6978/311/2012 inregistrata la aceeasi instanta, Asociatia Clubul Sportiv Aluminiu ALRO solicita desprinderea Sectiei Fotbal din cadrul Asociatiei si preluarea acesteia de catre Asociatia CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina in care Cismaru Constantin – Cristian detinea functia de membru si fondator si VICEPRESEDINTE.

Conform incheierii nr. 6920/10.08.2012 pronuntata in Dosarul nr. 6977/311/2012 al Judecatoriei Slatina, instanta a admis cererea de acordare a personalitatii juridice a Asociatiei CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina si a admis preluarea de catre aceasta a tuturor drepturilor patrimoniale si nepatrimoniale detinute de Asociatia Clubul Sportiv Aluminiu ALRO.

  • Conform Deciziei nr. 870/08.10.2012 pronuntata in Dosarul nr. 6977/311/2012 al Tribunalului Olt (Recurs) instanta a respins irevocabil actiunea petentei Asociatia CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina avand ca obiect acordare personalitate juridica si inscriere modificare Act Constitutiv al Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO in sensul desprinderii sectiei Fotbal.
  • Conform Deciziei nr. 1143/05.12.2012 pronuntata in Dosarul nr. 5819/104/2012 al Tribunalului Olt (CALE DE ATAC EXTRAORDINARA – REVIZUIRE) instanta a dispus irevocabil acordarea personalitatii juridice Asociatiei CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina respingand de asemenea irevocabil cererea de preluare a sectiei Fotbal din cadrul Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO Slatina.
  • In acelasi timp, asociatii S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A. au inregistrat pe rolul Tribunalului Olt dosarul nr. 8121/104/2012 privind deschiderea Procedurii Insolventei. Conform Sentintei nr. 105/11.02.2013 pronuntata in Dosarul nr. 8121/104/2012 s-a dispus numirea lichidatorului judiciar I.G.F. EXPERT CONSULT IPURL al S.C. FOTBAL CLUB OLT S.A. – Faliment in forma simplificata.
  • Cu toate ca prin Decizia nr. 1143/05.12.2012 pronuntata in Dosarul nr. 5819/104/2012 al Tribunalului Olt a fost respinsa definitiv si irevocabil cererea de preluare a sectiei Fotbal a Asociatiei Clubul Sportiv Aluminiu ALRO de catre Asociatia CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina, trecand peste PUTEREA LUCRULUI JUDECAT, Judecatoria Slatina prin Incheierea nr. 7688 (Complet de vacanta) din 16.07.2013 pronuntata in Dosarul nr. 6971/311/2013 a admis preluarea sectiei Fotbal desprinsa din Asociatia Clubul Sportiv Aluminiu ALRO Slatina, sectie care nu are personalitate juridica distincta.

La finele anului 2012, Cismaru Constantin-Cristian devine administrator public al Mun. Slatina dobandind si calitatea delegata prin contractul de management incheiat cu primarul Mun. Slatina, de ordonator de credite. Din aceasta calitate a dispus in anul 2013 acordarea de sprijin financiar nerambursabil in valoare de 1.300.000 RON catre propria-i structura sportiva, Asociatia CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina, semnand ordonantarile la plata a sumelor. La data de 01.07.2014, administratorul public al Mun. Slatina,  Cismaru Constantin – Cristian a publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VIa, nr. 120, anuntul de atribuire a sumei de 1.350.000 RON Asociatiei CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina in care era fondator si Vicepresedinte, suma fiind aprobata prin Hotararea nr. 192/29.05.2014 a Consiliului Local Slatina care a primit aviz juridic de legalitate din partea varului Mihai Ion – Idita.

La data de 07.08.2014, Consiliul Local Slatina a adoptat Hotararea nr. 316 care „aproba acordarea dreptului de folosinta gratuita Asociatiei CLUBUL SPORTIV F.C. OLT Slatina, a terenurilor nr. 1 si nr. 3 din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai” al U.A.T. – Mun. Slatina, pana la data de 30.06.2016”, situatie in raport de care se pune problema prejudicierii bugetului public si cu sumele rezultate din neutilizarea investitiei Complex Sportiv „1 Mai” de catre U.A.T. – Municipiul Slatina. Pana in prezent, bugetul public al Mun. Slatina a fost prejudiciat cu peste 2 milioane euro. Pentru fapte similare dar cu un prejudiciu incomparabil mai mic, primarul Municipiului Caracal, Gheorghe Anghel a fost trimis in judecata de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt.

          Pentru ca antrenorul echipei de fotbal Aluminiu ALRO preluata de Asociatia CLUBUL SPORTIV F.C. OLT este Oprescu Daniel, mi,em altul decât fratele vicepresedintelui C.J. Olt, Oprescu Marius, Consiliul Judetean Olt a platit urmatoarele sume:

  • 2008: 680.000 lei;
  • 2009: 1.500.000 lei – platita in contul altei entitati, respectiv Asociatia C.S. ALPROM Slatina;
  • 2010: 2.730.000 lei – platita in contul altei entitati, respectiv Asociatia C.S. ALPROM Slatina;
  • 2011: 3.200.000 lei;
  • 2012: 2.400.000 lei;

          Pe lângă plata acestor sume, C.J. Olt a pus la dispoziția Clubului Sportiv cu titlu gratuit și o investiție din bani publici denumită Casa Europa acolo unde au făcut vineri percheziții procurorii.

Ana Maria Cojocaru

Print

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!
MARIAN VASILE- IAR SINGUR ȘI DIN NOU TRIST! DEMISIONAR NU EXCLUS!

Din PDL l-au exclus liderele Siminica Mirea și Ana Anghel. Din PMP și-a dat demisia. Anunțată azi în conferință de...

Închide